Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Mucenic Paramon şi cei împreună cu dînsul

Adaugat la decembrie 12, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

decembrie 12, 2019

În vremea împărăţiei rău-credinciosului împărat Decie, era la răsărit un voievod cu numele Achilin, care prigonea foarte mult pe creştini. Acesta a adunat odată în temniţă un număr de trei sute şaptezeci de creştini şi, vrînd a merge la via sa din Valsatin, a poruncit să ducă pe mucenici împreună cu sine, pentru că urma să treacă pe lîngă capiştea lui Poseidon, vrînd să-i silească pe dînşii ca să aducă acolo jertfă idolilor.

Ajungînd la capişte, îi silea pe sfinţi să aducă jertfă necuratului lor zeu, Poseidon. Dar n-a putut să-i înduplece pe dînşii către voia lui cea necurată, nici cu îmbunări, nici cu ameninţări. S-a întîmplat a trece pe acolo un bărbat cinstit cu numele Paramon, de credinţă creştină. Acesta, văzînd atîta mulţime de sfinţi mucenici pregătiţi pentru pătimire, a stat înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: „O, cît de mulţi drepţi sînt înjunghiaţi fără vină, de necuratul voievod, pentru că nu se închină idolilor lui celor fără de suflet şi muţi”.

Acestea zicîndu-le în auzul tuturor, a pornit în calea sa. Iar voievodul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mînie şi a poruncit slugilor ca îndată să-l ajungă şi să-l omoare pe acesta. Iar fericitul Paramon, neştiind acea poruncă a voievodului, mergînd pe calea sa, iată l-au ajuns slugile păgîne ale necuratului voievod şi l-au prins pe el. Şi mai întîi, trăgîndu-i limba din gură, care mustrase şi ocărîse pe chinuitorul voievod, au străpuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au înfipt, în toate mădularele lui alte trestii, după care l-au săgetat cu suliţele.

Şi aşa Sfîntul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul suflet în mîinile lui Dumnezeu. În acelaşi timp şi sfinţii mucenici, cei mai înainte pomeniţi, trei sute şaptezeci, munciţi fiind lîngă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi pentru mărturisirea lui Hristos.

Cuviosul Părinte Acachie Ascultătorul

Adaugat la decembrie 12, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

decembrie 12, 2019

Cuviosul Părinte Acachie AscultătorulAcest cuvios Acachie, a cărui viaţă o mărturiseşte Sfîntul Ioan Scărarul, ca pildă de ascultare – în cuvîntul al patrulea cel pentru ascultare -, din tînără vîrstă lepădîndu-se de lume, a alergat la o mînăstire, din Asia. Îmbrăcîndu-se în chipul monahicesc, petrecea viaţa pustnicească, simplu fiind, dar înţelept. Şi era în acea mînăstire un bătrîn trîndav şi foarte mînios.

Acesta, nu se ştie cum – zice Sfîntul Ioan Scărarul – a luat de ucenic pe pururea pomenitul şi de un nume cu nerăutatea, adică Acachie, pilda ascultătorilor şi împreună pătimitor cu mucenicii, care suferea grele pătimiri de la acest bătrîn, de necrezut multora. Căci nu numai cu ocări şi cu necinstiri îl asuprea pe dînsul, ci şi cu bătăi şi cu răni îl chinuia. Iar răbdarea lui era fără de margini.

Deci văzîndu-l pe dînsul un stareţ, potrivit povestirii Sfîntului Ioan Scărarul, l-a adus pildă şi dovadă de faptă bună a ascultării, în cuvîntul său. Văzîndu-l în fiecare zi, ca un rob cumpărat, cele mai grozave rele pătimind, de multe ori zicea către dînsul: „Ce este, frate Acachie? Cum te afli astăzi? Cîştigat-ai vreo cunună?” Iar el îndată îi arăta uneori ochiul învineţit, iar alteori grumazul sau capul rănit.

Deci, cunoscînd stareţul că răbdarea lui nu este dobitocească şi fără de socoteală, zicea către dînsul: „Bine, bine, frate, rabdă cu bucurie şi te vei folosi”.

Deci petrecea sub învăţătura bătrînului aceluia nemilostiv, răbdînd unele ca acestea, nu un an, nici doi, nici trei, ci nouă ani – fiindcă el ajunsese acum întru măsura faptelor bune, hotărîte de Cel ce ştie inimile şi rărunchii tuturor -, s-a dus către Domnul, ca să ia de la El cununa răbdării şi a muceniciei, şi ca un mucenic să se odihnească.

Îngropat fiind în cimitirul părinţilor, bătrînul Sfîntului Acachie, după cinci zile s-a dus la stareţ şi a zis către el: „Părinte, fratele Acachie a murit”. Iar stareţul, auzind, a zis către dînsul: „Crede-mă, bătrînule, eu nu cred că a murit fratele Acachie”. Iar el a zis a doua oară: „Dacă nu mă crezi, vino şi vezi”.

Deci s-a sculat stareţul degrabă şi au venit la cimitir amîndoi, împreună cu bătrînul fericitului nevoitor. Apoi, ajungînd la mormînt, a strigat cinstitul stareţ, ca şi către un viu, către cel ce cu adevărat şi după adormire era viu, şi a zis: „Frate Acachie, ai murit?” Iar ascultătorul cel bine cunoscător, şi după moarte arătînd ascultare, a răspuns către marele stareţ, zicînd: „N-am murit, părinte! Cum este cu putinţă să moară omul care este săvîrşitor al ascultării?”

Atunci bătrînul, cel ce fusese mai înainte stareţ al Sfîntului Acachie, auzind aceste cuvinte ale celui ce şi după moarte era ascultător, înfricoşîndu-se, a căzut pe faţa sa cu lacrimi şi, cerînd de la egumenul lavrei o chilie aproape de mormîntul sfîntului său ucenic, cu întreagă înţelepciune a petrecut cealaltă parte din viaţă, zicînd către părinţi „ucidere am făcut!”

Deci, dumnezeiescul Acachie, întru nevoinţe ca acestea petrecîndu-şi viaţa, s-a mutat cu fericire din viaţa cea vremelnică, a luptelor şi a nevoinţelor, la cea veşnică, în care sînt învistierite bunătăţile. Iar cinstitul lui trup, păzindu-se mai presus de fireasca descompunere şi putrezire, cu dumnezeiască putere a rămas întreg.

Odată, sosind vremea secerişului, monahii care locuiau în acea mînăstire, avînd obicei să iasă la seceriş ca să-şi cîştige pîinea cea de peste an, au lăsat doi din fraţi în mînăstire, unul bolnav, iar altul spre păzirea mînăstirii.

S-a întîmplat însă ca, puţin după plecarea lor, să moară cel bolnav. Iar celălalt, fiind singur şi nefiind harnic spre îngroparea fratelui, văzînd mormîntul minunatului Acachie bun de a îngropa şi trupul fratelui celui ce murise, şi socotind că Sfîntul Acachie, cum a fost ascultător în viaţă, aşa va fi şi după moarte, a deschis mormîntul lui şi a pus peste trupul sfîntului trupul fratelui celui mort.

Mergînd a doua zi la cimitir, a aflat trupul fratelui, pe care îl pusese împreună cu sfîntul, lepădat afară. Deci el, luîndu-l, l-a pus iarăşi în mormîntul sfîntului. Iar după ce iarăşi l-a pus, în acelaşi chip l-a aflat afară.

A doua zi, se judeca cu sfîntul şi zicea către dînsul: „Eu am auzit de tine, Sfinte Acachie, că tu, ca nimeni altul, ai iubit ascultarea, răni şi bătăi de tot felul răbdînd pentru dînsa. Dar acum văd că te-ai făcut neascultător, mîndru şi neiubitor de fraţi. Căci mă vezi că sînt slab, neputincios şi singur, şi nu pot să sap altă groapă şi tu nu voieşti atîta lucru să mă ajuţi, ca să primeşti pe fratele, ci îl lepezi? Deci, ori lasă-l pe dînsul să zacă împreună cu tine, ori dacă iarăşi vei face aceasta şi nu vei primi, atunci nu te voi mai suferi pe tine, ci te voi scoate din mormînt şi te voi lepăda afară, ca pe un nesupus, iar trupul fratelui îl voi pune în locul tău”.

Deci, punîndu-l pe el iarăşi în mormîntul sfîntului, s-a dus. Venind a doua zi la mormînt, a aflat pe fratele cel pus de dînsul zăcînd în mormîntul sfîntului, iar pe sfînt nu l-a aflat. Şi de atunci pînă acum se vede mormîntul deşert, avînd numirea: mormîntul Sfîntului Acachie.

Aşa preamăreşte Dumnezeu în cer şi pe pămînt pe cei ce-L preamăresc pe El aici pe pămînt!

Tot în această zi, facem pomenirea Sfîntului Mucenic Filumen.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Nectarie.