Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Mijloace de vindecare recomandate de către părinţi contemporani (III)

iulie 22, 2009 Categoria: Andrei Andreicut, Articole, Cuvinte duhovnicesti

d). Paza minţii, mijloc de prevenire a păcatelor

1. Bătrînul Ieronim le repeta mereu fiilor săi duhovniceşti: „Fiţi atenţi la mintea voastră. Nu o înrobiţi cu nimic. Eu însumi regret că am construit biserici, că mi-am înrobit mintea cu multe griji şi am împiedicat-o să se roage”. Şi adăuga: „Fiţi foarte atenţi cu mintea voastră. Nu o împovăraţi cu tristeţea şi cu probleme inutile. Cînd apa este curată şi liniştită, tu vezi pînă-n adîncime şi poţi observa chiar şi o pietricică. La fel este şi cu mintea”.

2. Paza minţii este o condiţie a rugăciunii. Bătrînul Iosif Isihastrul, cu bogata experienţă din Sfîntul Munte, zicea: „O rugăciune fără atenţie şi trezvie este o pierdere de timp, o muncă fără răsplată. Noi trebuie să fim atenţi asupra simţurilor, a celor lăuntrice şi a celor din afară. Căci fără această atenţie, mintea şi puterile sufletului se răspîndesc în lucruri deşarte şi obişnuite „“ ca şi apa murdară ce curge pe drum. Nimeni nu se poate ridica spre înălţimi, dacă nu urăşte lucrurile pămînteşti, adesea, ne rugăm şi mintea noastră se împrăştie la lucrurile ce-i plac, este atrasă de obişnuit. De aceea, trebuie să ne sforţăm pentru a ne reculege şi a fi atenţi la cuvintele Rugăciunii„.

3. Referitor la mintea care se împrăştie în timpul rugăciunii, Bătrînul Ieronim zicea: „N-are importanţă că mintea scapă adesea departe de rugăciune şi de cuvintele pe care le pronunţăm, să fim atenţi ca noi să nu ne împrăştiem! Ea va reveni. Mintea se aseamănă cu un pui mic. El fuge încoace, fuge în colo, nu rămîne aproape de mama lui care este legată de un loc. Dar cînd s-a obosit, el revine să se odihnească şi să doarmă la picioarele ei”.

4. În timpul rugăciunii ni se perindă în minte chipul diferitelor persoane. Ieronim, Bătrînul din Eghina, dădea sfatul: „Dacă o persoană, oricine ar fi, se interpune între tine şi Hristos, respinge imediat această imagine. Căci ea răpeşte mintea care trebuie să fie întreagă la Dumnezeu”.

5. Asupra lucrării minţii, Bătrînul Iosif zicea: „Mintea hrăneşte sufletul. Tot ce ea aude sau vede, bun ori rău, face să coboare în inimă, care este centrul puterilor spirituale şi fizice ale omului”.

6. Acelaşi Bătrîn zicea despre minte: „Cînd mintea omului se purifică şi se iluminează „“ căci ea are propria sa iluminare, independentă de harul divin, cu ajutorul căruia, cum zic Părinţii, ea vede mai departe decît dracii „“ ea primeşte, în plus, iluminarea harului divin, pînă acolo încît acesta poate locui constant în ea ţi-i acordă vedenii şi contemplaţii. Dacă omul are dorinţa de a vedea şi învăţa cîteva lucruri ce-l interesează, poate să ceară acestea în rugăciune; harul va lucra pentru a-i împlini cererea.

e). Mintea sănătoasă gîndeşte frumos

1. Bătrînul Amfilohie zicea: „Îndulceşte-ţi sufletul cu gînduri de mîngîiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu arondarea dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru tine. Astfel, tu vei rămîne ferm, dăruit lui Hristos şi smerit”.

2. Referitor la gîndurile sugerate de diavol, pentru a zdruncina credinţa, Bătrînul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Dacă vrăjmaşul îţi inspiră gînduri de îndoială, spune din tot sufletul: «Eu cred cu tărie în tot ce crede Biserica, în tot ce a spus Hristos în Evanghelie, în tot ce au spus Apostolii şi Sfinţii Părinţi, dar pe tine, diavole, nu te cred, căci tu eşti viclean şi mincinos!»”

3. Referitor la cursele diavolului, Bătrînul Ieronim zicea: „ispititorul face totul pentru a ne întuneca şi a ne face să cădem. Cînd nu ne face să cădem cu fapta, ne face să cădem prin gînduri de disperare. Să nu primim niciodată deznădejdea şi, gîndurilor ispititorului să-i răspundem astfel: „Chiar dacă voi merge în iad, diavole, voi fi într-un loc mai bun ca tine! Eu nu mă tem căci mă pot pocăi şi ştiu că Dumnezeu este dragoste deplină!”

4. Bătrînul Iosif învăţa: „Înainte ca ispititorul să imprime un gînd în mintea ta, anulează-l prin Rugăciunea lui Iisus! Nu îngădui gîndului să te pătrundă!”

5. Asupra aceluiaşi subiect, bătrînul Eusebiu îi scria unuia dintre ucenicii săi: „Fii mereu atent la minte, pentru a alunga gîndurile rele din momentul în care vin, fără a le îngădui să locuiască în ea nici o secundă! Căci dacă gîndurile rele întîrzie în minte este păcat, şi este pericol că coboară în inimă”.

6. Bătrînul Iacob zicea: „Alungaţi gîndurile rele şi imaginile sugerate de diavolul. Nu le acordaţi nici cea mai mică importanţă”.

7. Bătrînul Ieronim arăta cum să înfrunţi gîndurile: „În orice fel ar veni gîndurile şi orice ar face, ele sunt străine. Să le înfruntăm atît cît putem şi să le izgonim! Nu trebuie să ne mîhnim din cauza lor. Să fim foarte atenţi la faptele noastre. Gîndurile sunt străine, celălalt ni le sugerează. Ele vor dispare.

8. Bătrînul Iosif îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Fugi de gîndurile rele ca de foc! nu le da nici o atenţie, ca ele să nu prindă rădăcină în tine. Nu dispera, căci Dumnezeu este generos şi-i iartă pe păcătoşi. Dacă tu faci o greşeală, pocăieşte-te şi întăreşte-ţi voinţa ca să nu recazi în aceeaşi greşeală.”

f). Bătălia pentru virtute

1. Bătrînul Porfirie zicea: „Atunci cînd Hristos vine să umple toată casa inimii noastre, toate problemele, toate rătăcirile, toate neliniştile dispar. Şi păcatul, de asemenea, dispare”.

2. Unui teolog care susţinea сă trebuie să fie un om de acţiune creştinul, Bătrînul Ioil i-a răspuns: „Vai! Nenorocitule, nu vei lăsa acţiunea şi frămîntarea de-o parte pentru a te ocupa puţin de propria ta curăţire? Noi suntem numai frămîntare şi acţiune, iar sufletul ni l-am lăsat în paragină! Curăţeşte-ţi sufletul de patimi printr-o lucrare în adîncime, şi ceea ce vei oferi atunci semenului tău, tu vei oferi nu din golul sufletului tău, ci din bogăţia ta interioară!”

3. Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Bătrînul Antim zicea: „Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece: oricît de tare ar lovi fierul în fierul rece, nu poate face din el ceva, pe cînd fierul încins este uşor de modelat”.

4. Cunoaşterea de sine îl face pe om înţelept. Bătrînul Iosif zicea: „Cunoaşterea de sine îl face pe creştin mult mai înţelept decît alţi oameni. El devine smerit şi în acelaşi timp primeşte harul Sfîntului Duh”.

5. La sfîrşitul vieţii sale Bătrînul Eusebiu le zicea ucenicilor săi duhovniceşti care-l încurajau: „Viaţa mă apasă greu. Dacă aş mai trăi un pic, n-aş dori să fac altceva decît să mă cunosc mai bine. Acum cîţiva ani aveam impresia că mă cunosc dar împrejurările mi-au demonstrat că nu mă cunoşteam bine!”

6. Bătrînul Porfirie îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Fii atent mai ales la dracul acediei. Nu-l subestima! Cînd domină sufletul, el îl înghite şi-l paralizează. Este un drac puternic şi intră în om cu o mulţime de alţi draci”.

7. Dacă omul eşuează în intenţia sa duhovnicească, păţeşte lucrul acesta din neglijenţa sa. Bătrînul Iosif zicea: „Neglijenţa ne subminează. Ea se aseamănă cu seceta, din cauza căreia nimic nu creşte. Ea întunecă totul, ea îi împiedică pe cei ce vor să ducă o viaţă duhovnicească, ea îi opreşte pe cei ce au sporit spiritual. Ea nu le îngăduie celor ce sunt în necunoaştere să înveţe Adevărul şi-i împiedică pe cei ce sunt în înşelare să se convertească”.

8. La întrebarea dificilă: „de ce oamenii nu devin sfinţi?”, Bătrînul Filotei răspunde: „Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întîi proastei noastre dispoziţii, apoi neglijenţei şi lenii noastre, în al treilea rînd slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei, în al patrulea rînd iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice”.

9. Bătrînul Porfirie îi zicea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Să ne apropiem de Hristos, nu din afară de moarte şi de ceea ce vom deveni, şi să-I deschidem inima „“ precum tragem perdelele de la fereastră şi soarele intră dintr-o dată „“ pentru ca El să vină în noi şi ca noi să-L iubim cu adevărat. Acesta este cel mai bun mijloc”.

10. Să notăm acest sfat al Bătrînului Ieronim: „Fii în afară diferit de ce eşti înăuntru. Ce să-ţi spun? Fii un om tainic!”

11. Pentru a sesiza deşertăciunea vieţii, Bătrînul Iacob mergea adesea în cimitire. El mărturisea: „Aveam obiceiul să merg la înmormîntări şi în cimitirul satului, nu pentru că mă încerca melancolia sau că-mi tulbura ceva sufletul, ci mergeam acolo pentru a filozofa la deşertăciunea şi efemeritatea vieţii, şi aducerea aminte de moarte începea să mă cuprindă”.

12. Caracterele oamenilor diferă. Bătrînul Iosif sublinia: „Sufletele suave ascultă uşor, pe cînd cele dîrze se chinuie să se supună. Se deosebesc între ele ca şi bumbacul de fier! Bumbacul are nevoie doar de un cuvînt, pe cînd fierul are nevoie de focul şi de cuptorul patimilor pentru a fi prelucrat! Omul cu un caracter puternic trebuie deci să dea dovadă de răbdare în ispite, pentru a se curăţi. Dacă n-are răbdare, este ca o lampă fără petrol, care se stinge repede şi dispare”.

13. Creştinii trebuie să ştie că viaţa lor are o ţinută înaltă. Bătrînul Eusebiu spunea referitor la acest subiect: „Raţiunea şi scopul pentru care omul există, este să devină asemănător cu Hristos”. Şi va deveni aşa „cînd îl va considera pe Hristos ca modelul absolut, cînd va trăi şi se va comporta conform cuvintelor şi poruncilor Sale”.

14. Bătrînul Amfilohie zicea: „Roadele duhovniceşti se pot obţine numai la nivelul inimii, căci în inimă se pot semăna şi planta seminţele duhovniceşti peste care harul Sfîntului Duh vine apoi să aducă ploaia adevăratei rodnicii. Aceste fructe vor fi păstrate în două case de economii, mai întîi în una din cer, apoi în una de pe pămînt, pentru oamenii săraci şi pentru cei ce au foame de cele duhovniceşti”.

15. Bătrînul Porfirie sublinia, referitor la viaţa creştină autentică: „Mulţi zic că viaţa creştină este dificilă şi dezagreabilă. Eu zic că este uşoară şi plăcută, numai că ea presupune două condiţii: smerenia şi dragostea”. Şi adăugă: „Noi trebuie să dobîndim harul lui Dumnezeu de pe acum. Căci fără har, efortul nostru nu va da rezultate şi noi nu vom ajunge în Paradis. Iar Dumnezeu ne dă harul Său dacă suntem smeriţi”.

16. Bătrînul Porfirie compara lupta duhovnicească cu efortul de cultivare a grădinii: „Ce este lupta duhovnicească? Iată, sufletul este ca o grădină împărţită în două. Pe o jumătate se plantează mărăcini şi pe cealaltă flori. Avem un rezervor de apă cu două robinete şi două rigole: o rigolă dirijează apa spre mărăcini, iar cealaltă spre flori. Eu pot deschide unul din cele două robinete: nu ud mărăcinii şi ei se ofilesc, ud florile şi ele înfloresc”.

17. Lupta contra patimilor cere un mare război lăuntric. Bătrînul Iosif explica: „Faptele bune, milostenia şi toate lucrările exterioare nu împuţinează mîndria inimii. Dar lucrarea interioară, este cea care smereşte gîndul de înălţare”.

18. Ieronim, Bătrînul din Eghina, dădea vizitatorilor săi următoarele sfaturi pentru lupta lor duhovnicească: „Savuraţi viaţa duhovnicească, nimic nu e mai dulce decît ea. Lupta este dură, dar încoronarea este odihnitoare. Iarna este grea, dar Raiul este dulce. Fără luptă este imposibil de dobîndit virtuţile”. „Evitaţi vorbele deşarte! În ce mă priveşte, sunt preot de peste patruzeci de ani la Eghina şi n-am luat masa la nimeni. Cînd se insistă, accept cel mult o cafea! Îndrăzneala, familiaritatea şi libertatea în curtare slăbesc rezistenţa omului: ispititorul intră atunci încetişor în el şi obişnuinţele rele se instalează. Aşa că este bine să păstrezi distanţa”. Bătrînul utiliza uneori exemplul unei plate tinere, pentru a-şi întări ucenicii: „Aceasta creşte un pic la început, de un deget, apoi rămîne staţionară. Cel ce o are crede că-n ciuda îngrijirii sale, aceasta nu va creşte şi se necăjeşte. Dar, după puţin, cînd crede că a terminat de crescut, aceasta creşte şi se înalţă foarte sus”.

19. Bătrînul Eusebiu insista asupra faptului că nu există luptă duhovnicească fără atenţie: „Este neapărată trebuinţă de a avea o mare atenţie şi o vigilenţă plină de clarviziune asupra omului nostru dinăuntru şi dinafară pentru a deosebi ce nu este în noi de la Dumnezeu şi trebuie respins, şi ce virtute ne lipseşte „“ pe care Dumnezeu ne porunceşte să o avem „“ şi rămîne să o dobîndim. Dacă ne examinăm astfel şi avem zel, harul divin ne va elibera total de rău şi vom dobîndi virtuţile”.

20. Bătrînul Amfilohie zicea: „Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragostea sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui”.

21. Descoperirea numeroaselor aspecte ale vieţii spirituale pe care o duceau Bătrînii este foarte interesantă. Antim, Bătrînul din Chios, le destăinuia călugăriţelor: „Eu n-am umblat la şcoală, dar m-am silit să cîştig cîteva lucruri pentru marile lupte ascetice: postul, privegherea, rugăciunea, lacrimile, metaniile, pocăinţa ziua şi noaptea. Cuvintele mele pot părea fariseice, dar pentru întărirea voastră vă destăinui aceste lucruri. Nu vorbesc ca un fariseu, ci ca un tată. Dracii mă ardeau şi mă chinuiau. Şi eu însumi mă chinuiam puternic: nu mă săturam nici de pîine, nici de apă, nici de somn, etc. „¦ Numai Dumnezeu ştie! N-am îngăduit nici odihnă, nici uşurare a trupului meu. Pe un vechi sac de pînză, în loc de saltea, dormeam puţin, sprijinit de rădăcina unui măslin. Dracii nu mă lăsau să mă odihnesc un minut”.

22. Sfaturile Bătrînului Ioil către fiii săi duhovniceşti merită atenţie: „Nimeni nu merge în rai fără cruce. Noi trebuie, în acelaşi timp, să nu ne tîrîm crucea, ci să o purtăm. Şi pentru a o purta, trebuie să analizăm problemele duhovniceşti ce ne preocupă. Să luăm de exemplu o masă. Dacă cineva o prinde de o margine, o va ridica foarte cu greu, printr-un mare efort şi pentru cîteva momente, chiar dacă are o forţă musculară ieşită din comun. Dar dacă o prinde de mijloc, o va ridica fără greutate şi o va duce uşor unde vrea”. „Să fiţi cu transparenţă, să fiţi sinceri. Pentru voi da să fie da, nu să fie nu! Nu uitaţi niciodată aceasta: ce aveţi în inimă, nu sunteţi obligaţi să aveţi şi pe buze, dar ce aveţi pe buze absolut că trebuie să aveţi şi în inimă”. „Nu uita că Dumnezeu îţi respectă libertatea. Mîntuirea este între mîinile tale. Pentru a te mîntui, Dumnezeu vrea ca să vrei şi tu”.

23. Dragostea trebuie să conducă lupta duhovnicească. Bătrînul Porfirie sfătuia: „Nu trebuie să-ţi petreci viaţa creştină predicînd şi contestînd, ci într-o dragoste adevărată. Cînd contestăm, ceilalţi reacţionează. Dacă-i iubim, ei sunt mişcaţi şi-i cîştigăm. Cînd îi iubim pe alţii, credem că le dăm ceva, dar de fapt noi cîştigăm ceva”.

24. Acelaşi bătrîn sublinia: „Ceea ce facem să facem, pentru că voim, cu libertate, cu responsabilitate şi cu bucurie”.

25. Sfaturile Bătrînului Gheorghe din Drama merită să fie citate. „Să nu fi niciodată doritor de bogăţii. Trăieşte simplu şi smerit, fără mîndrie. Căci mîndria este un păcat grav. Cînd auzi că este bîrfit aproapele tău, chiar dacă ceea ce se spune este adevărat, nu adăuga niciodată la bîrfă, ci vorbeşte-l totdeauna de bine şi ai milă de el. Străduieşte-te să-i iubeşti pe săraci, pe bătrîni, pe orfani şi pe bolnavi. Caută-i pe săraci şi cei pe care alţii îi umilesc. Cîştigă-ţi pîinea cu sudoarea frunţii. Nu uita să faci milostenie. Iată drumul pe care trebuie să mergi. Gîndeşte-te mereu la binele pe care îl vei face. Aceasta-i viaţa creştinului”.

26. Sporesc în viaţa duhovnicească cei ce-L iubesc pe Hristos. Bătrînul Ieronim folosea următorul exemplu pentru a sublinia acest adevăr: „Dacă tu ai un pumn de cărbuni şi două sau trei kilograme de fasole de fiert, nu vor fierbe nici într-un an! Focul nu-i suficient. Aşa şi-n viaţa duhovnicească. Dacă tu ai puţină dragoste pentru Hristos, nu vei face progres. Dragostea noastră trebuie să crească”.

27. Exemplele pe care le întrebuinţa Bătrînul Ieronim pentru a-şi sfătui fiii duhovniceşti sunt interesante: „Avem două robinete pe un perete, unul deasupra altuia. Dacă deschidem robinetul de jos, toată apa va curge prin acest robinet şi cel de sus nu va avea apă. Aşa şi în viaţa duhovnicească. Să închidem robinetul de jos, dragostea faţă de oameni şi de lucrurile din lume, şi să deschidem robinetul de sus, adică să ne întărim dragostea noastră faţă de Dumnezeu”. „Orzul dă putere calului, iar dacă acesta este bun lucrează bine şi ascultă de stăpînul său, care se bucură şi-i măreşte raţia. În ce ne priveşte, dacă ascultăm de Dumnezeu, ducîndu-ne lupta noastră duhovnicească şi dorind binele, Dumnezeu va adăuga în noi harul Său şi bunătăţile duhovniceşti. Depinde de noi dacă vom ajunge sătui sau înfometaţi de cele duhovniceşti”. Bătrînul îi zice unuia ce învăţa muzica: „Tu eşti bun muzician, dar n-ai găsit dascălul care să te ajute să devii şi mai bun. Îţi dau un exemplu: un meseriaş tîmplar poate face dintr-un copac din pădure o masă. Dar dacă nu se găseşte un meseriaş, copacul va rămîne ceea ce este”.

g). Lectura duhovnicească ca medicament

1. Bătrînul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: „O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în interior, vei vedea şi firicelele de praf ce zboară în aer. Aşa este şi cu sufletul care primeşte lumina Evangheliei: vede şi păcatele lui cele mai mici”.

2. Bătrînul Porfirie se adresa astfel unuia dintre vizitatori: „Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea. Eu, ştii, citesc mult, şi pentru ca alţii să nu mă deranjeze, mă urc într-un copac cu o scară pe care mi-am făcut-o. Apoi, trag scara sus pentru ca alţii să nu mă vadă şi să nu mă deranjeze. Şi acolo, citesc ore întregi”.

3. Acelaşi Bătrîn adesea întrebuinţa următoarea imagine: „Te găseşti într-o cameră întunecată şi dai din mîini pentru a împrăştia întunericul, acesta, bineînţeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra şi lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Aşa şi cu lectura. Sfînta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Părinţilor sunt lumina care împrăştie întunericul din suflet”.

4. Cîştigul duhovnicesc nu rezultă din simpla lecturare a Evangheliei. Bătrînul Eusebiu zicea referitor la acest subiect: „Omul cunoaşte bine aparenţa lucrurilor şi, dacă harul Duhului Sfînt nu-l cercetează, n-are nici un folos. El se aseamănă unei case: cîtă vreme este închisă rămîne inutilă. Este nevoie de o cheie pentru a deschide. La fel cu inteligenţa omenească: dacă nu-i deschisă de har, omul n-are nici un folos de ea. Un profesor universitar îmi zicea că citind operele filozofice, le înţelege, dar citind Evanghelia, înţelege cuvintele dar nu şi sensul lor adînc”.

5. Bătrînul Ioil, care scria şi citea mult, insista asupra faptului că lectura trebuie însoţită de asceză: „Dacă tu îi citeşti pe Părinţi, vei vedea că ei insistă asupra multor aspecte şi au puncte de vedere particulare, uneori diferite. Unul interpretează, de exemplu, un citat din Scriptură într-un fel, altul într-alt fel. Dar dacă există un punct asupra căruia toţi Părinţii să fie de acord, aceasta este asceza: în această privinţă există un acord general. Toţi scot în evidenţă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, mortificarea trupului şi lucrarea în general”. Şi el adaugă: „Noi ţinem seamă de ce au zis sau scris Părinţii şi nu de felul în care au trăit. În loc de a le studia opera am face mai bine de a le imita viaţa. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau duhul lumii, combăteau greşelile, respingeau comodităţile vieţii, fugeau de demnităţi, de glorie, de onoruri şi iubeau mucenicia. Facem noi acest lucru? Noi avem în mîini cărţile Părinţilor, dar viaţa noastră este o negare a vieţii lor. Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!”

6. Bătrînul Amfilohie îndemna: „Lăsaţi sufletul vostru să primească cu simplitate tezaurul pe care ni-l oferă scrierile Părinţilor neptici ai Bisericii noastre şi siliţi-vă să-l păstraţi cu umilinţă. Dacă lectura va fi însoţită de frica de Dumnezeu, veţi simţi harul divin”.

7. Toţi Bătrînii aveau o dragoste aparte pentru Sfîntul Isaac Sirul. Bătrînul Ieronim îi îndemna pe fiii săi duhovniceşti să citească Cuvintele ascetice: „Citiţi zilnic o pagină din Sfîntul Isaac Sirul. El este o oglindă pentru suflet: veţi vedea unde vă găsiţi. Sfîntul Isaac este un termometru. Eu îl iubesc mult. Îl socot ca Bătrînul meu”. Îi plăcea să-l citească în întregime, chiar cînd i-a slăbit vederea, căci „cel care citeşte este ca un secerător, în timp ce cel ce ascultă este asemenea cu cel ce adună doar spicele căzute pe pămînt”.

8. Referitor la lectură, Bătrînul Porfirie explica: „O carte rea îţi face rău, dar o carte bună îţi face bine. Chiar dacă încă nu eşti pregătit s-o pui în practică, dorinţele lăuntrice, dorinţa binelui va dospi încet, şi în timp, fără stridenţă şi constrîngere, vei pune în practică”. Iar referitor la punctul slab al multora care uită ce au citit, zicea: „Să ştiţi că totul este depozitat în mintea noastră şi cînd Hristos va crede că-i de folos ne va descoperi”. El le cerea oamenilor să citească Evanghelia „care conţine o comoară şi rezolvă toate problemele. Ea este filosofia veritabilă, filosofia descoperită: Adevărul lui Dumnezeu aşa cum a fost formulat dintru început. Nu există alte adevăruri, sau noutăţi, chiar dacă lumea a progresat cu ştiinţa şi chiar dacă oamenii au atins astrele”.

9. În vremea noastră cînd circulă tot felul de scrieri, trebuie să fi atent la alegerea cărţilor. Bătrînul Ioil sublinia: „Noi trebuie să alegem bine cărţile pe care le citim, căci timpul este preţios şi nu trebuie irosit citind cărţi plate şi superficiale. O carte care nu merită să fie citită de două sau trei ori, nu trebuie citită nici o singură dată!”

h). Ispitirea spre păcat

1. Bătrînul Daniel din Katounakia Sfîntului Munte zicea: „Diavolul nu se bucură nicicînd mai mult decît atunci cînd stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mîndrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”.

2. Diavolul este peste tot. Bătrînul Iosif atrăgea atenţia luptătorilor asupra următorului lucru: „Ascuns şi întrarmat pînă-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în timp şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărîrilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi rîvna. Cu credinţă se face totul, dar cu credinţă înglobată în lucruri. Dacă credinţa este clătinată totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.

3. Bătrînul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: „Cît de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cît de bine v-ar fi într-o mănăstire, preocupîndu-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cît de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mîntuirii. Căci calea mîntuirii este căsătoria binecuvîntată sau fecioria în Hristos”.

4. Referitor la atacurile diavolului, Bătrînul Eusebiu zicea: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stînga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decît căderile de-a stînga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului. Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gîndi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”.

5. Bătrînul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gînduri şi vă va trage de mînecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”.

6. Bătrînul Iosif zicea că întîistătătorii puterilor întunericului „nu pot fi înfrînţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu rîuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durerea de moarte, printr-o smerenie desăvîrşită şi o răbdare nesfîrşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.

7. Pe lîngă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovnicească. Bătrînul Daniel zicea referitor la acest subiect: „Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire „“ cum face de obicei diavolul „“ ci printr-o pînză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a avea gînduri salvatoare”.

8. E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele. Bătrînul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: „Dacă cineva aruncă cu piatra într-un cîine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvînt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”

9. Acelaşi Bătrîn insista: „În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Cînd trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cît de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vînturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.