Sfînta Lumina s-a pogorît la Mormîntul Domnului !

aprilie 26, 2008 Categoria: Articole, Minunile Ortodoxiei, Stiri

Lumina Sfîntă coboară an de an în Biserica „Învierea Domnului” din Ierusalim, aducînd binecuvîntarea lui Dumnezeu. Abia s-a sfîrşit ceremonialul care a fost urmărit de zeci de mii de pelerini sosiţi la Ierusalim pentru a asista la minunea Pogorîrii din cer a Focului Haric impreună cu milioane de telespectatori din întreagă lume.

După rugăciunile îndelungate, Focul Haric s-a pogorît pe piatra pe care Trupul Mîntuitorului a fost pus după ce a fost dat jos de pe Cruce, unde a fost înfăşurat în giulgiu şi unde Maica Domnului şi-a plîns Fiul, înainte ca El să fie pus în Mormînt.
An de an, în sîmbăta dinaintea Paştelui, credincioşii se strîng la Sfîntul Mormînt din Ierusalim, pentru milioane de creştini, locul cel mai sfînt de pe pămînt, pentru a asista la Minunea Pogorîrii Luminii Sfinte.

Creştinii se adună în jurul bisericii „Învierea Domnului” chiar din Vinerea Patimilor, cu o zi înainte, aşteptînd această zi pentru a putea pătrunde în interior, acolo, unde la Mormîntul Domnului, va avea loc Minunea.Cu puţin înainte de ora 11 către uşa bisericii „Învierea Domnului” se îndreaptă o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Armene. În fruntea acestei delegaţii se află un preot care ţine în mîini cheia de la uşa bisericii. El se îndreaptă către uşa pentru a o deschide, după care practic va începe ceremonialul ce precede Pogorîrii Luminii.

Cu strigăte de bucurie, întîmpină creştinii deschiderea bisericii şi sunt în aşteptare ca să intre şi ei în interior. Aici, la Mormîntul Domnului, vin an de an mii şi mii de credincioşi.Poliţia locală, dă ultimele indicaţii, vociferînd în megafoane şi reglementînd circulaţia, pentru ca în faţa uşii să nu se facă aglomeraţie, şi ca toţi creştinii adunaţi aici, să poată să intre înăuntru. Cu toate acestea, sute de creştini, nu reuşesc anual să intre în biserică. După unele surse, azi Pogorîrea Focului Haric au aşteptat 40 mii de pelerini. Însă doar 10 mii au încăput în Biserica „Învierea Domnului”, restul pelerinilor au aşteptat pe străzile învecinate.
Deşi are ca locuitori reprezentanţi ai mai multor religii, totuşi Sîmbăta Paştilor, este o zi sărbătorească pentru oraşul Ierusalim. Pentru buna desfăşurare a sărbătorii este implicată şi armata israelită.

În interiorul bisericii „Învierea Domnului”, pe care alte confesiuni creştine decît cea Ortodoxă o numesc „Mormîntul Domnului”, reprezentanţi ai mai multor confesiuni îşi au altarele lor, de aceea fiecare îşi are locul său aparte în această biserică ce adăposteşte sub cupola sa o mulţime de locuri sfinte. Biserica „Învierea Domnului”, este plină de locuri sacrale. Cel mai sfînt loc pentru toţi creştinii, este fără îndoială Mormîntul Domnului, unde a fost înmormîntat Mîntuitorul, dar şi locul de unde a Înviat. Mormîntul Domnului, este locul unde an de an în Sîmbăta Paştelui, coboară din cer Sfînta Lumină.

Nu chiar departe, în aceeaşi biserică, la circa 100 „“ 200 de metri distanţă se află locul Răstignirii „“ Golgota care se situează pe un loc mai înălţat. Sute de creştini se închină zilnic aici, cinstind Patimile Domnului pentru mîntuirea neamului omenesc. În acest loc este amenajat astăzi un altar, iar altădată, pe timpul Sfintelor evenimente, el se afla în afara zidurilor vechiului oraş Ierusalim şi cu siguranţă era mult mai înalt decît astăzi, fiind un loc de executare a sentinţelor de condamnare la moarte, pentru ca oricine vedea pe cel executat, să tragă nişte concluzii şi să se înfricoşeze. Locul acesta era numit şi este numit şi astăzi Golgota de la cuvîntul ebraic „gulgolet” ceea ce înseamnă Locul Căpăţînii, pentru faptul că forma acestui loc întradevăr semăna cu o căpăţînă, dar şi pentru faptul că, potrivit tradiţiei, aici a fost îngropat craniul primului om, Adam. Astfel că locul acesta reprezintă şi centrul omenirii, unde Iisus, noul Adam vine să spele prin jertfa sa păcatul lui Adam cel dintîi şi astfel să spele păcatul întregii omeniri.Sub Crucea care astăzi ne aduce aminte de Patimile Domnului, este tocmai vîrful acelui loc înalt în care, potrivit tradiţiei, a fost înfiptă Crucea Domnului. Acest loc este însemnat cu o stea de argint.La o anumită distanţă, între Golgota şi Sfîntul Mormînt se află piatra pe care Trupul Mîntuitorului a fost pus după ce a fost dat jos de pe Cruce, unde a fost înfăşurat în giulgiu şi unde Maica Domnului şi-a plîns Fiul, înainte ca El să fie pus în Mormînt. Dealtfel, amplasarea de astăzi a acestor locuri corespunde întru totul descrierii biblice despre înmormîntarea lui Iisus. Sfînta Scriptură ne spune că Iisus a fost dat jos de pe Cruce de Iosif din Arimateia şi Nicodim, după care a fost înfăşurat în giulgiu şi dus în Mormîntul cel neînceput. În Evanghelia după Ioan capitolul 19, versetele de la 40 la 42 citim: „Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormîntare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormînt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina Vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormîntul era aproape”.

După ce uşa bisericii „Învierea Domnului” din Ierusalim, a fost deschisă, în scurt timp biserica devine neîncăpătoare de miile de pelerini care au venit aici. Începînd cu ultimul deceniu al secolului trecut, se observă un flux tot mai mare de pelerini. Faţă de pelerinii tradiţionali care sunt creştini ortodocşi greci, creştini egipteni, de la anii 1991 încoace, aici au început să vină masiv creştini şi din fostul lagăr socialist: din Rusia, din Romînia, Georgia precum şi din Republica Moldova.

Procesiunea care precede cu puţin Minunea Luminii Sfinte, începe an de an la ora 13. La această oră, Patriarhul ortodox al Ierusalimului, vine prin mijlocul bisericii „Învierea Domnului” compusă din două părţi: biserica propriu „“ zisă şi o capelă mai mică în care se află Mormîntul Domnului. Patriarhul se îndreaptă spre locul, unde aşa cum spun şi scrierile care vorbesc despre Minunea la care vor asista toţi creştinii adunaţi în biserică „foc se coboară din cer şi aprinde candelele din biserică, precum şi lumînările credincioşilor”. Cu aproape două ore înainte, în biserică au intrat şi tineri arabi creştini care cu tobe şi cu goarne, suiţi unii pe umerii altora, vestesc bucuria ce va avea loc şi cîntă că Hristos a Înviat. Fiind foarte gălăgioşi aceşti tineri arabi, totuşi ritualul lor este unul indispensabil întregului ceremonial. Pe parcursul istoriei, s-a încercat să se pună capăt acestui obicei, dar se spune că Lumina nu s-a aprins pînă cînd arabii creştini nu au fost readuşi în biserică. Feeria arabilor creştini nu se limitează doar la momentele ce preced Minunea, ea continuă şi după aceea. După ce Minunea are loc, arabii, părăsesc biserica la fel urcaţi pe umerii unii altora, slăvind Minunea ce a avut loc. Ei vor ieşi din Biserică şi vor merge astfel pe străzile oraşului Ierusalim.

În noaptea precedentă Sîmbetei Sfinte, toate candele din Biserică sunt stinse, iar cu puţin înainte ca Minunea să aibă loc se sting şi restul Luminilor artificiale, biserica fiind învăluită în întuneric şi iluminată doar de lumina naturală care pătrunde prin geamuri.Cu puţin înainte ca Luminile să fie stinse, Patriarhul Ierusalimului, ajunge în faţa Mormîntului, unde este supus unu control riguros din partea forţelor de ordine, prezente masiv în biserica Învierii în această zi, pentru a nu avea asupra sa nicio sursă de foc. Aceşti poliţişti care îl percheziţionează pe Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, amintesc oarecum de soldaţii pe care romanii i-au pus de pază la Mormîntul Domnului ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-i ia Trupul ca mai apoi să spună că a Înviat, aşa cum Hristos în nenumărate rînduri spusese că va Învia a treia zi. Cu aceeaşi frică, soldaţii romani, au pecetluit odinioară Mormîntul ca nimeni să nu pătrundă în el. După acelaşi model, astăzi, intrarea în Mormîntul Domnului din Ierusalim este pecetluită cu ceară, după ce a fost verificat minuţios ca nu cumva să existe în el ceva ce ar putea genera Focul Sfînt. Mormîntul este desigilat abia după ce este verificat Patriarhul Ierusalimului. Cu toate aceste măsuri care nu au ca scop decît de a explica cumva pe cale raţională Pogorîrea Luminii Sfinte, Lumina coboară an de an la Mormîntul Domnului, fără ca cineva să poată da o explicaţie pe cale raţională. După ce Patriarhul Ierusalimului a intrat în cripta Mormîntului, numită cu un termen specific de „cuvuclie”, biserica Învierii se adînceşte într-o relativă linişte. Doar unele imnuri creştine, cîntate de pelerinii din diferite ţări, intervenţiile tinerilor arabi, dar şi ovaţii se aud sporadic – este un fel de a reacţiona al creştinilor, în aşteptarea Minunii care trebuie să se întîmple.

Patriarhul petrece în capela care cuprinde Mormîntul Domnului, de la cîteva minute, la cîteva ore. Patriarhul Ierusalimului intră în interior aproximativ la ora 13, oră de la care începe numărătoarea clipelor pînă la momentul cînd Minunea are loc. El se roagă pentru pogorîrea şi în repectivul an a Luminii către credincioşi. Niciodată Lumina Sfîntă nu a coborît mai tîrziu de ora 15 a Sîmbetei Sfinte. Întreaga mulţime, toţi pelerinii prezenţi în Biserica Învierii Domnului din Ierusalim, sunt în aşteptare. Patriarhul Ierusalimului Theophilos anul acesta s-a rugat vreo 10 minute în cuvuclie după care s-a săvîrşit Pogorîrea Focului Haric pe care va împărţi tuturor credincioşilor, adunaţi aici, dar nu arareori se întîmplă ca lumînările să se aprindă de la sine. Fiecare creştin ţine în mîini unul sau mai multe smocuri de 33 de lumînări, ele fiind 33 la număr după numărul de ani trăiţi de Mîntuitorul Iisus Hristos pe pămînt. După ce Minunea va avea loc, focul va fi dus de către delegaţiile Bisericilor naţionale, prezente aici în ţările lor de origine, unde focul va fi împărţit credincioşilor care aşteaptă în locuri stabilite de dinainte, astfel ca Lumina Învierii să fie luată de către toţi creştinii ortodocşi, pentru a întîmpina cea mai mare sărbătoare creştină „“ Învierea Domnului.

Cu ovaţii este întîmpinată Pogorîrea Luminii Sfinte. În dependenţă de ani, lumînările se aprind de la sine şi la unii creştini prezenţi în biserică. Aprinderea lumînărilor în mîna unor creştini este considerată ca o binecuvîntare de la Dumnezeu şi se spune că se întîmplă doar celor „curaţi cu inima”. Apoi, Patriarhul Ierusalimului, împarte Lumină tuturor credincioşilor. Din lumînare în lumînare, Lumina Sfîntă se îndreaptă către toţi creştinii din biserică. În scurt timp, biserica este învăluită de o nemaipomenită şi liniştitoare Lumină. Clopotul cel Mare al Bisericii Învierii dă slavă lui Dumnezeu pentru Minunea întîmplată. Bezna în care era cuprinsă biserica înainte de Pogorîrea Luminii iată că acum se risipeşte. Întrun sfîrşit toţi creştinii din Biserică, aprind lumînările. Lumea primeşte Lumină din cer, Lumina cea adevărată. Toţi se bucură şi sunt fascinaţi de marea minune. Mulţi îşi ating cu lumina flăcării feţele şi frunţile şi aceasta nu le produce nicidecum vreo arsură ci doar o intensă stare de pace sufletească, pace care se transformă în bucurie, iar lucrurile încep să capete un alt sens, lumea este văzută altfel, Lumina Dumnezeului celui Viu EXISTÄ‚.

Minunea în Ortodoxie, nu are decît un sigur scop, acela de a întări credinţa. De aceea fără credinţă, nu există, în sens strict, nici un fel de minune. De aceea cel care nu crede că Dumnezeu poate face minuni, va căuta să-şi explice cum poate să se întîmple o minune”¦ şi nu va afla niciodată răspunsul. Nu este cunoscută nicio altă minune care să se întîmple în acelaşi loc şi într-o perioadă atît de îndelungată de timp, cum este pogorîrea Luminii Sfinte la Ierusalim în Sîmbăta Mare a Paştelui Ortodox. Miracolul apare doar în biserica „Învierea Domnului” şi doar la data în care Paştele este sărbătorit de Biserica Ortodoxă, prezenţa reprezentanţilor altor confesiuni nefiind obligatorie, dar ea nu se întîmplă niciodată dacă nu sunt prezeneţi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. Aceasta poate şi din cauza faptului că Ortodoxia nu este numai un simplu depozit de ritualuri şi tradiţii ci o credinţă vie, lucrătoare.
Cel mai tulburător şi inedit moment legat de Lumina Sfîntă, a avut loc în timpul ocupaţiei otomane a oraşului Ierusalim. În sîmbăta Paştelui din anul 1326, creştinilor ortodocşi nu li s-a permis să intre în biserica Învierii. Legenda spune că armenii monofiziţi, care şi-au declarat dorinţa ca ei să fie primitorii Luminii Sfinte, i-au mituit pe păzitorii turci pentru a nu-i mai lăsa pe ortodocşi să intre în biserică. În timp ce ortodocşii aşteptau în lacrimi lîngă zidurile bisericii, armenii încrezători aşteptau în biserică Pogorîrea Luminii Sfinte. Dar Focul Sfînt, nu este o minune produsă de o forţă oarbă, ci de însuşi Dumnezeu, pentru care închipuirea oamenilor rămîne doar o simplă închipuire omenească. Atunci s-a întîmplat un lucru care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte. Un fulger a pornit din interiorul bisericii şi străpungînd o coloană de marmură, a aprins lumînarea Patriarhului Ortodox care aştepta în afara Bisericii. Atunci toţi au înţeles că primirea Luminii Sfinte prin Biserica Ortodoxă şi creştinii ortodocşi este chiar voinţa lui Dumnezeu. Tot atunci generalul turc ai cărui soldaţi îi ţineau pe ortodocşi afară, a renunţat la islam şi implicit la toate funcţiile sale convertindu-se la creştinism. Aceasta nu este o simplă istorie inventată. Şi pînă astăzi, la intrarea în Biserica Învierii se mai păstrează acea coloană, iar în ea stă adînc încrustată crăpătura făcută de Sfînta Lumină care a venit la ortodocşi. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit să-i oprească pe creştinii ortodocşi să primească Sfînta Lumină.

Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin.

Surse:
/iulian-proca.blogspot.com/
http://news.ntv.ru/106957/

Video:

Din mediateca noastră puteţi descărca următoarele filme despre Pogorîrea Sfintei Lumine în Ierusalim:

În aşteptarea Sfîntului Mister (2007) – 811 MB

Pogorîrea Sfintei Lumine – înregistrare completă a emisiunii în limba rusă (2008) – 700 MB