Istoria schimbării calendarului bisericesc (II)

decembrie 21, 2007 Categoria: Articole, Istoria Bisericii, Stil de calendar

Prima parte a serialului, aici.

După reforma calendarului făcută de papa Grigorie al XIII-lea (1502-1585) în 1582, ierarhii Bisericii Ortodoxe au reacţionat prin mai multe acte sinodale, amintite în cartea Părintelui Vasilie Sakkas, Problema calendarului, apărută la Mînăstirea Sfînta Treime din Jordanville, America, 1973, citată şi de Înalt Preasfinţitul Hrisostom de Etna:

– în 1582, Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului a scris o epistolă Bisericii Ortodoxe a Poloniei, interzicînd folosirea noului calendar sub pedeapsa cu excomunicarea.

– în 1583, a avut loc, la Constantinopol, primul sinod pan-ortodox, care a condamnat calendarul papal, prin actul numit Sigilion sau Pecetluire.

– în 1587, are loc un al doilea sinod, la Constantinopol, care condamnă calendarul papal.

– în 1593, are loc un al treilea sinod, la Constantinopol, care condamnă calendarul folosit în Apus.

– în 1670, Patriarhul Dositei al Ierusalimului scria, în Mărturisirea de Credinţă a sa, la pagina 4:

Secolul al XVI-lea a născut patru fiare înfricoşătoare: erezia lui Luther, a lui Calvin, a Iezuiţilor si erezia noului calendar, ce a fost osîndită de o hotărîre a Soborului întrunit la Constantinopol, în anul 1593.

(Acest document istoric, de o mare însemnătate, îl puteti vedea mai jos, în facsimil).

Mai departe, Patriarhul Dositei spune:

Prin harul lui Hristos, din vremea Întîiului Sobor A Toată Lumea [Sinodul I Ecumenic] şi pînă astăzi, Învierea Domnului este prăznuită întotdeauna în duminica de după paştele evreiesc, iar noi nu am avut niciodată nevoie să corectăm modul de calcul al datei Învierii. Aceasta a fost stabilită foarte bine de către Sfinţii Părinţi şi va rămîne veşnic fără de greşeală. În mod greşit, astronomii contemporani ai Vechii Rome au îndepărtat 10 zile din luna octombrie. De altfel, noul lor calendar provoacă multă confuzie şi tulburare.

– în 1827, Patriarhul Agatanghel al Constantinopolului a refuzat să îngăduie orice corectare a aşa-numitului calendar iulian ortodox.

– în 1903, Biserica Ortodoxă Rusă a exprimat următoarea părere: Această schimbare, care modifică ordinea care a fost deja rînduită şi care a fost sfinţită de către Biserică de-a lungul unei perioade atît de mari de timp, va produce, fără îndoială, tulburări în viaţa Bisericii.

– în 1903, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului a exprimat următoarea opinie: Orice hotărîre de a modifica calendarul, în favoarea calendarului gregorian, va fi vătămătoare pentru Ortodoxie.

– în 1903, Biserica Ortodoxă a Romîniei a decis: Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Romîniei este de părere şi propune că trebuie să rămînem unde ne găsim astăzi, pentru că este imposibil să nu încălcăm rînduielile canoanelor dacă am dori să schimbăm sau să reformăm calendarul iulian, pe care Biserica Ortodoxă îl foloseşte de atît de mult timp. Pe lîngă aceasta, nu ne este permis să atingem nici chiar cu un deget hotărîrile străvechi care însemnează slava Bisericii noastre.

Osîndirea calendarului gregorian, Constantinopol (anul 1593)

>> Imagine 1
>> Imagine 2

„PECETLUIREA” („SIGILIONUL”) SFÂNTULUI SINOD DE LA 1583

(sau cea mai cunoscută anatemă dată asupra noului calendar)

La anul 1583 Papa Grigorie XIII al Romei, schimbînd calendarul iulian, a făcut numeroase presiuni asupra Patriarhului Constantinopolului din acea vreme – Ieremia al II-lea (1572-1579, 1580-1584, 1587-1595), pentru a-l face să urmeze inovarea calendaristică apuseană. Patriarhul în repetate rînduri l-a refuzat şi pentru a pune capăt presiunilor, a convocat un sinod în acelaşi an la Constantinopol, unde au luat parte alături de el şi Patriarhul Silvestru al Alexandriei, Patriarhul Sofronie al Ierusalimului şi mulţi alţii. Acest sinod numit „Pecetluire”, trimis către toate bisericile ortodoxe locale, arată principalele erezii papale şi le declară ca fiind în afara Bisericii Ortodoxe prin anatemizarea celor care le cred şi le practică. Iată întregul text al „Pecetluirii”:

Către toţi creştinii adevăraţi, mădulare ale Sfintei, Catholicesti [Universale] şi Apostoleşti Biserici de Răsărit a lui Hristos din Constantinopol şi din tot locul, har, pace şi milă vouă de la Atotputernicul Dumnezeu.

Nici un pic de tulburare nu a făcut în Corabia din vechime furtuna care s-a ridicat din adîncuri. Şi dacă Domnul Dumnezeu, amintit de Noe, nu ar fi binevoit a potoli apele, nu ar fi fost nici o şansă de salvare a ei. În acelaşi chip şi împotriva Corabiei Bisericii Ortodoxe, ereticii au ridicat un război neîndurător, şi noi am socotit a fi voia lui Dumnezeu de a lăsa urmaşilor prezentul tom împotriva lor, aşa încît hotărîrile cele scrise aici să fie fără doar şi poate în apărarea Ortodoxiei noastre. Dar pentru ca documentul să nu fie prea împovărător (greoi) pentru oamenii simpli, am hotărît a-l pune în opt capete lesnicioase, după cum urmează:

Din Vechea Romă au venit anumiţi oameni care au învăţat acolo să gîndească latineşte. Dar cel mai rău lucru e că înainte au fost bizantini, născuţi şi crescuţi prin părţile noastre; dar nu numai că şi-au schimbat credinţa, dar au şi ridicat război Ortodoxiei şi adevăratelor dogme ale Bisericii de Răsărit şi s-au răzvrătit împotriva lui Hristos Însuşi, împotriva dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Sinoade ale Sfinţilor Părinţi care ni le-au lăsat. Drept pentru care i-am tăiat ca nişte mădulare putrede şi

HOTÄ‚RÎM

I. Orişicine nu ar mărturisi cu inima şi cu gura că este mădular al Bisericii de Răsărit botezat ortodox şi că Sfîntul Duh purcede numai de la Tatăl fiinţial şi ipostatic, aşa cum Hristos spune în Evanghelie, ci Duhul purcede de la Tatăl şi de la Fiul în acelaşi timp, unul ca acesta să fie lepădat afară de Biserică şi să fie anatema.

II. Orişicine nu ar mărturisi că în taina Sfintei Liturghii, laicii trebuie să se împărtăşească odată cu cele două sfinte părţi, a Preasfîntului Trup şi a Preasfîntului Sînge, ci să spună că este de ajuns a primi numai trupul pentru că sîngele este inclus, chiar dacă Hristos le-a sfinţit separat şi le-a dăruit fiecăruia din Apostoli, unul ca acesta să fie anatema.

III. Orişicine ar spune că Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină a folosit azime ca şi evreii şi nu pîine dospită, unul ca acesta să fie departe de noi şi sub anatemă ca unul ce gîndeşte ca un evreu şi vrea să introducă doctrina lui Apolinarie şi a armenilor în Biserica lui Hristos, cu a Cărui încuviinţare îl dăm de două ori anatemei.

IV. Orişicine ar spune că atunci cînd Hristos Dumnezeu va veni să judece lumea, El nu va veni să judece sufletele împreună cu trupurile, ci numai să hotărască asupra trupurilor, să fie anatema.

V. Orişicine ar spune că atunci cînd mor, sufletele creştinilor care s-au pocăit în această viaţă dar nu şi-au cîştigat mîntuirea merg în Purgatoriu – care este un basm grecesc – unde focul şi chinurile îi purifică, şi ei cred că nu sunt chinuri veşnice – aşa cum credea blestematul Origen – şi dau din această pricină slobozire păcatelor, pe unii ca aceştia îi dăm anatemei.

VI. Orişicine ar spune că Papa e capul Bisericii şi nu Hristos Dumnezeu, şi că Papa are autoritatea de a trimite în Rai prin scrisorile sale, şi că poate ierta păcatele prin plata indulgenţelor, unul ca acesta să fie anatema.

VII. Orişicine nu ar urma hotărîrile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei.

VIII. Rugăm pe toţi binecredincioşii ortodocşi: rămîneţi în credinţa strămoşească ce-aţi învăţat-o pînă acum, în care v-aţi născut şi crescut, şi cînd vremurile o vor cere, vărsaţi-vă sîngele pentru a păstra credinţa moştenită de Sfinţii Părinţi. Luaţi aminte la cele scrise mai înainte şi credeţi că Hristos vă va ajuta să le împliniţi. Fie ca umila noastră binecuvîntare să fie cu voi cu toţi. Amin.

Semnăturile ierarhilor:

”  Ieremia al Constantinopolului

”  Silvestru al Alexandriei

”  Sofronie al Ierusalimului

dimpreună cu tot soborul episcopilor prezenţi în Sfîntul Sinod

Anul 1583 de la naşterea Domnului, indictionul 12, 20 noiembrie.

(„Pecetluirea” a fost găsită în manuscris în Codexul 772 din biblioteca Mănăstirii Sf. Pantelimon şi în mss. Codex 285 în chilia „Imnul Acatist” din Schitul Kapsocalivia din Sfîntul Munte Athos. În Romînia a fost pentru prima dată publicat la Bucureşti în anul 1881 în revista „Biserica Ortodoxă Romînă” nr.12, de arhimandritul rus Porfirie Uspenski, care l-a copiat dintr-un manuscris al bibliotecii Mănăstirii Sinai.)

/orthodoxos.net/