GRAIURI ORTODOXE. Învăţăturile Sfinţilor Părinţi asupra ecumenismului

noiembrie 7, 2007 Categoria: Biblioteca digitala, Ecumenism

> Descărcaţi cartea (.pdf)

Matei 7:15 ~ „Luaţi-vã aminte de proorocii mincinoşi, care vin cãtre voi în veşmintele oilor, iar dinlãuntru sun t lupi rãpitori.”

Matei 24:24 ~ „Cã se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, cît sã înşale, de va fi cu putinţã, şi pre cei aleşi.”

Faptele Apostolilor 5:29 ~ „Şi rãspunzînd Petru şi apostolii, ziserã: A asculta trebuie pre Dumnezeu mai mult decît pre oameni.”

Fapte 20:28 ~ „Luaţi drept aceea aminte, şi vouã şi la toatã turma întru care pre voi Duhul Cel Sfînt v-au pus socotitori, ca sã paşteţi Biserica lui Dumnezeu, pe care o au cîştigat prin sîngele Lui.”

Fapte 20: 29-30 ~ „Pentru cã eu ştiu aceasta cã vor intra, dupã venirea mea lupi grei între voi, necruţînd turma. Şi dintre voi, singuri se vor scula bãrbaţi grãind îndãrãtnicie, ca sa tragã pre ucenici dupã dînşii.”

Romani 16:17-18 ~ „Şi rog pre voi fraţilor sã socotiţi pre aceia ce împerecherile şi smintelile fac afarã de învãţãtura care voi aţi învãţat, şi vã abateţi de la ei. Pentru cã unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pîntecelor lor, şi prin bunãcuvîntare şi bun grai înşalã inimile proştilor.”

Galateni 1:8 ~ „Ci mãcar de noi sau înger din cer va binevesti vouã afarã de ce am vestit vouã, anathema sã fie!”

Efeseni 4:5 ~ „Este un Domn, o Credinţã, un Botez.”

Efeseni 4:14-16 ~ „Ca sã nu fim prunci, învãluindu-ne şi purtîndu-ne cu tot vîntul învãţãturii, cu rãtãcirea oamenilor întru vicleşug, spre meşteşugirea înşelãciunii. Ci adeveriţi fiindu-I, cu dragoste sã creştem la El toate, Carele este capul Hristos.”

II Tesaloniceni 2:15 ~ „Drept aceea fraţilor, staţi şi tineţi învãţãturile carele v-aţi învãţat, ori prin cuvînt, ori prin cartea noastrã.”
II Tesaloniceni 3:6 ~ „Şi poruncim vouã fraţilor, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, sã vã feriţi voi de cãtre tot fratele ce umblã fãrã de tocmealã, şi nu dupã învãţãtura care au luat de la noi.”

I Timotei 4:1 ~ „Iarã Duhul aievea zice cã în cele de apoi vremi, se vor depãrta oarecare de cãtre credinţã, luînd aminte la duhuri de înşelãciune şi dãscãlii ale dracilor.”

I Timotei 4:6-8 ~ „Acestea arãtîndu-le fraţilor, bun slujitor vei fi lui Iisus Hristos, hrãnindu-te cu cuvintele credinţei şi ale celei bune învãţãturi, cãreia ai urmat. Iar cele spurcate şi bãbeşti basme le pãrãseşte şi te învaţã pre tine cãtre buna credinţã.”

I Timotei 4:16 ~ „Ia aminte ţie şi învãţãturii: rãmîi întru acestea; pentru cã aceasta fãcînd şi pre tine vei mîntui şi pre cei ce te ascultã.”

I Timotei 6:20-21 ~ „O, Timotei, ce ai pus înainte pãzeşte, depãrtîndu-te de cele spurcate glasuri deşarte şi prigoane ale ştiinţei celei ce e cu mincinos nume, cu care unii lãudîndu-se, împrejurul credinţei nu nimerirã.”

II Timotei 4:3-4 ~ „Cãci va veni o vreme cînd nu vor mai suferi învãţãtura sãnãtoasã ci „“ dornici sã-şi desfãteze auzul „“ îşi vor grãmãdi învãţãtori dupã poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevãr şi se vor abate cãtre basme.”

Tit 3:9-10 ~ „Iar cele nebune cercãri şi graiuri de neamuri şi pricini şi sfãdiri de lege, pãrãseşte-le, pentru cã sunt nefolositoare şi deşarte. Pre omul eretic, dupã întîia şi a doua mustrare, pãrãseşte-l, ştiind cã s-a îndãrãtnicit unul ca acela şi pãcãtuieşte, fiind singur de sine osîndit.”

Iacov 2:10 ~ „Pentru cã cine va pãzi toatã legea, dar va greşi într-o singurã poruncã, s-a fãcut vinovat faţã de toate poruncile.”

I Petru 5:2-3 ~ „Pãstoriţi turma lui Dumnezeu, datã în paza voastrã, cercetînd-o nu cu silnicie, ci cu voie bunã, dupã Dumnezeu, nu pentru cîştig urît, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stãpîni peste Biserici ci pilde fãcîndu-vã turmei.”

II Petru 1:20-21 ~ „Dar mai înainte de toate, trebuie sã ştiţi cã nici o proorocie a Scripturii nu se tîlcuieşte dupã socotinţa fiecãruia. Pentru cã niciodatã proorocia nu s-a fãcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grãit, purtaţi fiind de Duhul Sfînt.”

I Ioan 4:1 ~ „Iubiţilor, nu daţi crezare oricãrui duh, ci cercaţi duhurile dacã sunt de la Dumnezeu, fiindcã mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.”

I Ioan 4:6 ~ „Noi de la Dumnezeu suntem; acela ce ştie pre Dumnezeu aude pre noi; carele nu iaste de la Dumnezeu nu ascultã pre noi (apostolii).”

II Ioan 1:10-11 ~ „De vine oarecine cãtre voi şi aceastã învãţãturã nu aduce, nu-l primiţi pre dînsul în casã şi „Mulţam” lui nu-i ziceţi. Pentru cã acela ce-i zice lui „Bineţe” se amestecã cu lucrurile lui cele rele.”

Apocalipsa 12:3-4 ~ „Şi iatã balaur mare de foc avînd capete şapte şi coarne zece şi preste capetele lui steme şapte. Şi coada lui trãgea a treia parte din stelele cerului şi le puse pre ele la pãmînt.” (citatele scripturistice sunt preluate din Biblia de la 1688, Bucureşti)

Psalmul 100:9 ~ „Cel ce grãieşte nedreptãţi nu va sta înaintea ochilor mei.”

Psalmul 118:126 ~ „Vremea este sã lucreze Domnul, cã oamenii au stricat legea Ta.”

Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacã cineva s-ar ruga, chiar şi în casã cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sã se afuriseascã.”

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli ~ „Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacã numai s-ar ruga împreunã cu ereticii, sã se afuriseascã, iar dacã le-a permis acestora sã sãvîrşeascã ceva ca şi clerici (sã sãvîrşeascã cele sfinte), sã se cateriseascã.”

Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli ~ „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sã se cateriseascã. Cãci ce înţelegere poate sã fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacã vreun cleric sau laic intrã în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sã se roage, sã se cateriseascã şi sã se afuriseascã.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) ~ „Nu este îngãduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu dacã stãruie în eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ „Nu se cuvine a primi binecuvîntãrile ereticilor, care sunt mai mult absurditãţi decît binecuvîntãri.”

Canonul 15 al Sinodului al Nouãlea din Constantinopol (861)
„Cei ce propovãduiesc public eresul sau îl învaţã în Biserici, sã fie îndepãrtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismã şi sfãrîmã unitatea Bisericii.”

Din cuvîntul Sinodului al VII- lea Ecumenic (Niceea, 787)
„Sã nu faceţi nici inovaţie, nici omitere în Predania pe care am pãzit-o cu evlavie pînã acum. Deoarece toţi cîţi s-au pãstrat înlãuntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Şi cu mare pedeapsã va fi condamnat cel ce va face fie adãugiri, fie omiteri.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
„Cei care vor dezerta de la Ortodoxie şi vor pãrãsi pãrinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti ale Bisericii şi vor decãdea şi se vor îndepãrta cu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri eterodoxe şi vor falsifica şi vor mãslui adevãrul Ortodoxiei, aceştia nici nu mai sînt, nici nu se mai numesc creştini cu adevãrat, ci se taie şi se despart de totalitatea mãdularelor Bisericii şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se izgonesc afarã din sfîntul staul ca nişte oi rîioase şi mãdulare putrede.”

Anatema împotriva ecumenismului a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei:
„ANATEMA celor ce atacã Biserica lui Hristos învãţînd cã Biserica Sa este împãrţitã în aşa-zise „ramificaţii” ce se deosebesc în doctrinã şi în felul de viaţã, sau cã Biserica nu existã vizibil, ci va fi formatã în viitor cînd toate „ramificaţiile” „“ sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun cã botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mîntuire, prin urmare, celor ce cu bunã-ştiinţã sunt în comuniune cu aceşti eretici înainte-menţionati sau celor ce susţin, rãspîndesc sau pãzesc erezia lor ecumenistã sub pretextul dragostei frãţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despãrţiţi, sã fie Anatema!”
(Datã de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada, august 1983, iscãlitã de toţi episcopii, spre a fi adãugatã la sfîrşitul anatemelor din Credinţa Ortodoxiei, şi pomenitã mereu în prima Duminicã a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)

Avva Pamvo (sec.V)
„Ca iatã iţi zic ţie fiule, vor veni zile cînd vor strica creştinii cãrţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergînd Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revãrsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depãrta. Pentru aceasta Pãrinţii noştri au zis: „Cei ce sunt în pustia aceasta sã nu scrie vieţile şi cuvintele pãrinţilor pe pergament, ci pe hîrtii, cã va sã şteargã neamul cel de pe urmã vieţile pãrinţilor şi sã scrie dupã voia lor, fiindcã mare este necazul ce va sã vinã.” Şi i-a zis lui fratele: „Aşadar se vor schimba obiceiurile şi aşezãmintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în bisericã sã facã acestea?” Şi a zis bãtrînul: „În astfel de vremuri se va rãci dragostea multora şi va fi necaz mult. Nãpãdirile pãgînilor şi pornirile noroadelor, neastîmpãrul împãraţilor, desfãtarea preoţilor, lenevirea cãlugãrilor. Vor fi egumeni nebãgînd seama de mîntuirea lor şi a turmei, osîrdnici toţi şi silitori la mese şi gîlcevitori, leneşi la rugãciuni şi la clevetiri grabnici, gata spre a osîndi vieţile bãtrînilor şi cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai vîrtos ocãrîndu-le şi zicînd: De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecînd judecãţi cu daruri, nepãrtinind pe cel sãrac la judecatã, necãjind pe vãduve şi pe sãrmani chinuindu-i. Va intra încã şi în norod necredinţã, curvie, urîciune, vrajbã, zavistie, întãrîtãri, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: „Ce va face cineva în vremile şi anii aceia?” Şi a zis bãtrînul: „Fiule în acele zile cel ce îşi mîntuieşte sufletul sãu mare se va chema în împãrãţia cerurilor.” (Patericul Egiptean, pg. 209 cuv. 15)

Sfîntul Preacuvios Isidor Pelusiotul (n.360)
„Acei care cuteazã sã scoatã sau sã adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu, suferã de o boalã sau alta: ori nu cred cã Dumnezeiasca Scripturã a fost dictatã de Duhul Sfînt, ceea ce îi aratã necredincioşi, ori se cred mai înţelepţi decît Sfîntul Duh, şi asta înseamnã cã sunt smintiţi” (Migne 78 A)

Sfîntul Efrem Sirul (+379)
„Vai acelora care se întineazã cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei cîţi murdãresc sfînta credinţã cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mãrturisirea credinţei şi unirea Botezului. Şi dacã am pãstrat credinţa curatã de orice eres şi pecetea neştearsã şi haina neîntinat㔦 Se cuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi vor sã se învredniceascã vieţii celei veşnice, sã pãzeascã mai înainte de toate Credinţa Ortodoxã neîntinatã. Dar nu trebuie sã fie trãdatã nepreţuita comoarã a credinţei nici în schimbul dobîndirii vreunei vrednicii, nici pentru linguşirile ocîrmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.”
„Cuvine-se deci, sã dispreţuim orice ostenealã pentru dreapta mãrturisire a Domnului nostru Iisus Hristos”¦ Sã fugi de purtarea familiarã faţã de schismatici şi eretici! Mai mult, sã te fereşti de erezia acelora care Îl despart în douã pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Aceştia cred în chip contrar celor 318 Sfinţi Pãrinţi care s-au întrunit la Niceea.”
„Pe eretici, ca pe nişte blasfemiatori şi vrãjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci cîini şi lupi şi porci şi antihrişti, dupã cum zice Domnul: Nu daţi cele sfinte cîinilor! (Matei 7:6). Şi Ioan zice cã mulţi antihrişti s-au arãtat (I Ioan 2:18). Pe aceştia deci, nu se cuvine sã-i iubim, nici sã ne întreţinem cu ei, nici sã ne rugãm împreunã cu ei, nici sã mîncãm împreunã, nici sã-i primim în casã, nici sã-i salutãm, ca sã nu ne facem pãrtaşi faptelor lor celor viclene.”
„Pãcatul fãrã iertare e fapta care se îndreaptã împotriva Duhului Sfînt şi pãcatele tuturor ereticilor, pentru cã au blasfemiat şi blasfemiazã pe Duhul Sfînt. Acestora nu li se va ierta pãcatul nici în viaţa aceasta, nici în viaţa ce va sã fie, pentru cã s-au opus lui Dumnezeu Însuşi, de la Care se dã izbãvirea.”

Sfîntul Vasile cel Mare (+380)
„Vãdita necredinţã a ereticilor ne vatãmã puţin. Cu toate acestea, cei ce poartã piele de oaie şi se prezintã pe dinafarã cu chip paşnic, sfîşiedinãuntru oile cele înţelegãtoare ale lui Hristos şi vatãmã mult, înşelîndu-i pe cei mai simpli. Aceştia sunt mai periculoşi şi greu se aparã cineva de ei. Ce lucru îndrãzneţ nu au fãcut aceşti înnoitori? Din aceasta pricinã, i-a despãrţit Biserica şi s-au rupt de ortodocşi şi au fãcut mincinoasa adunare”¦ Totuşi, trebuie sã cunoaşteţi cã, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteţi singuri, ci aveţi pe mulţi împreunã cu voi care apãrã Ortodoxia Sfinţilor Pãrinţi, care au alcãtuit la Niceea evlavioasele dogme ale Credinţei.”
„Una este crima care se pedepseşte acum cu asprime: nepãzirea Predaniilor Pãrinţilor. Sã ne luptãm pînã la sfîrşit … nu pentru bani, nu pentru slav㔦 ci pentru a dobîndi de obşte comoara credinţei sãnãtoase şi sã rãmînem luptîndu-ne”¦”

Sfîntul Grigorie Teologul (+389)
„Unde este evidentã necredinţa, trebuie sã preferãm mai bine focul şi sabia şi situaţiile critice şi mîinile tiranilor – şi toate cu dãruire – decît sã luãm parte la aluatul pãcatului şi sã ne unim cu cei care bolesc în credinţ㔦 De mii de ori este mai bunã dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decît pacea, cînd aceasta este unitã cu patimile.”

Sfîntul Ioan Gurã de Aur (+ 407)
„Dacã cineva contraface mãcar o micã parte a chipului regelui pe monedaregalã, în felul acesta o falsificã; la fel şi în credinţa cea adevãratã, acel care va schimba chiar cît de puţin în ea, o vatãmã pe toatã. Cãci dacã, pe de o parte, dogma este rãstãlmãcitã, şi înger de ar fi, sã nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasã, dacã credinţa nu este sãnãtoasã.”
„Dacã episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapãdã-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi. Cel care doreşte mîntuire personalã, cel care vrea sã fie un adevãrat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cautã la corabia lui Noe scãpare de potop. Cel care are teamã de trãsnetul straşnic al anatemei, care omoarã sufletul şi trupul, acela sã ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sã-şi îmblînzeascã îndãrãtnicia cugetului sãu, cu ajutorul legilor bisericeşti şi sã se supunã în toate maicii sale „“ Biserica”¦ Dupã mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fãrã rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceascã. Mulţi distrug astãzi tocmai aceastã unire, cînd, dintr-o rîvnã nechibzuitã, neluînd în seamã hotãrîrile noastre şi dînd mai multã importantã celor iudaice, socotesc pe iudei drept învãţãtori care meritã o încredere mai mare decît Pãrinţii noştri.”

Sfîntul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacã cineva schimbã ceva în sfintele şi dumnezeieştile dogme patristice,acest lucru nu trebuie sã-l luãm drept clarviziune, ci drept crimã şi abatere de la dogmã şi pãcãtuire împotriva lui Dumnezeu.”
„Atunci se mãreşte numele pãcii, cînd nu ne vom împotrivi pãrerilor Sfinţilor, nici nu vom fãptui împotriva hotarelor acelora.” (Migne, PG 68-77)

Sfîntul Maxim Mãrturisitorul (+662)
„A tãinui cuvîntul adevãrului înseamnã a te lepãda de el. Bine este sã trãim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetã aceleaşi despre buna credinţã ortodoxã. Şi este mai bine sã ne rãzboim, atunci cînd pacea lucreazã conglãsuirea cãtre rãu”. (Vieţile Sfinţilor din greacã, 21 ianuarie)

Sfîntul Ioan Damaschin (+749)
” Sã ne pãzim cu toate puterile noastre sã nu primim împãrtãşire de laeretici, nici sã le-o dãm acestora”¦, ca sã nu ne facem pãrtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi condamnaţi împreunã cu ei.”
„Auziţi popoare, seminţii, limbi, bãrbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfîntul neam al creştinilor! Dacã cineva va învãţa, în afara acestora pe care le-a primit Sfînta Bisericã Soborniceascã, de la Sfinţii Apostoli, de la Pãrinţi şi de la Sinoade, sã nu-l ascultaţi, nici sã primiţi sfatul şarpelui, dupã cum l-a primit Eva şi a cules moarte. Şi chiar dacã v-ar învãţa un înger sau un împãrat în afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vã urechile.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Tarasie, patriarhul Constantinopolului (+806)
„Sã aducem aici în mijloc cãrţile distinşilor Sfinţi Pãrinţi, ca sã le ascultãm. Şi din acestea sã extragem şi sã adãpam fiecare dintre noi turma noastr㔦, deoarece hotarele pe care le-au aşezat Pãrinţii noştri nu se mutã; ci, dupã ce am învãţat Predania apostolicã, sã pãzim Predaniile pe care le-am primit”.

Sfîntul Teodor Studitul (+826)
„Atunci cînd Credinţa e primejduitã, porunca Domnului este de a nu pãstra tãcere. Dacã e vorba de Credinţã, nimeni nu are dreptul sã zicã: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreşte sã aibã vreun amestec. Sau un sãrac care de-abia îşi cîştigã existenta? „¦ Nu am nici cãdere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacã voi veţi tãcea şi veţi rãmîne nepãsãtori, atunci pietrele vor striga, iar tu rãmîi tãcut si dezinteresat?”
„Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacã ar fi mulţi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace şi spre pãzirea canoanelor”¦ şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice şi sã se alãture celor predanisite, şi sã urmeze pe Sfinţii Pãrinţi cei dinaintea noastr㔦 Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”
„Avem poruncã de la însuşi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învaţã ori ne sileşte sã facem orice alt lucru decît am primit şi decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfinţit. Nici un sfînt nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacã ar fi cãlcat-o.”
„Şi chiar dacã am fi pãcãtoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mãdulare ale Bisericii Universale, îndepãrtîndu-ne de orice erezie şi urmînd oricãrui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nu numai acestora, ci şi hotãrîrilor pe care le-au luat şi le-au propovãduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desãvîrşit, ci pe jumãtate, cel care crede cã are dreapta credinţã, dar nu se alãturã dumnezeieştilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Sfîntul Nichifor Mãrturisitorul, patriarhul Constantinopolului (+828)
„Şi chiar dacã foarte puţini rãmîn înlãuntrul Ortodoxiei şi a bunei credinţe, aceştia sunt Biserica şi în mîinile lor se gãseşte autoritatea şi apãrarea aşezãmintelor Bisericii. Şi dacã aceştia ar trebui sã sufere pentru buna credinţã, aceasta va fi veşnica laudã pentru ei şi li se va dãrui mîntuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

Sfîntul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
„Cea mai bunã comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea ceaadevãrat㔦 Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gîndim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sã pãzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, pãcãtuieşti pãcat de moarte”¦ Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. Şi toţi cîţi pãzesc cele pe care fie unul dintre Pãrinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecatã. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorãtoare neglijenţa.” (Epistola I cãtre papa Nicolae)

Sfintul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
„Pãzeşte-te, fiule, de cei cu credinţã strîmbã şi de toate discuţiile lor, cãci şi pãmîntul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trãieşte în CredinţaOrtodoxã îşi va mîntui sufletul. Fiindcã nu existã o altã credinţã mai bunã, decît curata şi sfînta noastrã Credinţã Ortodoxã „¦ De asemenea, fiule, nu se cade sã lauzi o credinţã strãinã. Cine laudã o credinţã strãinã face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţã. Cine laudã credinţa sa şi pe cea strãinã e un fãţarnic şi apropiat de erezie „¦ Dacã cineva îţi spune: „Credinţa noastrã şi a voastrã este de la Dumnezeu”, atunci, fiule, rãspunde-i aşa: „Fãţarnicule! Cum pot fi amîndouã de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singurã Credinţã, un singur Botez. (Efeseni 4,5)
Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apãrã-ţi credinţa ta! Nu te înfrãţi cu ei, ci fugi de ei si întãreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! „¦ Fiule, chiar dacã va trebui sã mori pentru credinţa ta sfîntã, du-te cu îndrãznealã la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţã, iar acum vieţuiesc întru Hristos.” (Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

Sfîntul Grigorie Palama (+1340)
„Cei ce sunt în Biserica lui Hristos aparţin adevãrului, iar cîţi nu aparţin adevãrului, nu sunt nici în Biserica lui Hristos.”

Sfîntul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (+1444)
„Credinţa noastrã este dreapta mãrturisire a Pãrinţilor noştri. Cu ea, noi nãdãjduim sã ne înfãţişÃ£m înaintea Domnului şi sã primim iertarea pãcatelor; iar fãrã de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbãvi de chinul cel veşnic. Toţi Dascãlii, toate Sinoadele şi toate dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnã sã fugim de cei ce cugetã în mod diferit şi sã ne îndepãrtãm de împãrtãşirea cu ei.”
” Învãţãturile dascãlilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc,încredinţat fiind cã sunt înşelãtoare. În materie de credinţã ortodoxã nu existã concesie. Distrugerea credinţei obşteşti este pierzarea de obşte a tuturor. Chestiunile credinţei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodatã nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin soluţii de mijloc. Între luminã şi întuneric poate cineva sã spunã cã existã ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevãr şi minciunã nu poate nimeni sã gîndeascã, oricît s-ar strãdui. Mijloc de împãcare între adevãr şi minciunã nu existã! În problemele de credinţã nu încape pogorãmîntul şi iconomia, deoarece pogorãmîntul provoacã împuţinarea credinţei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.”
” Noi pentru nimic altceva nu ne-am despãrţit de latini, decît pentru cã sunt nu numai schismatici, dar şi eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sã ne unim cu ei!”
„Acela care îl pomeneşte pe papã ca arhiereu ortodox este vinovat şi latino-cugetãtorul trebuie considerat ca un trãdãtor al credinţei. Prin urmare, fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împãrtãşirea cu ei, pentru cã unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrãtori vicleni. Nu este altceva de mirare dacã şi ispititorii lui Satana se preschimbã în îngeri ai dreptãţii, al cãror sfîrşit va fi dupã faptele lor.”
„Îi rugam, şi ce nu le spuneam care sã poatã sã atragã chiar şi inimile de piatrã: sã revinã la acea bunã conglãsuire pe care o aveam mai înainte şi între noi şi cu Pãrinţii noştri, cînd toţi spuneam aceleaşi şi nu exista în mijlocul nostru schisma”¦ cãci altfel pãrem „a cînta în gol” sau „a coace pietre” sau „a semãna pe pãmînt pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau cîte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.”(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C)
„Nu voi face aceasta niciodatã, orice s-ar întîmpla! Nu voi semna niciodatã unirea, chiar dacã ar trebui sã-mi primejduiesc însãşi viaţa mea!” – a rãspuns Sfîntul Marcu împãratului Bizanţului care cãuta sã-l înduplece a semna mincinoasa şi trãdãtoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tîlhãresc de la Ferrara-Florenţa, 1438-1439.

Declaraţiile vremii despre misiunea sfîntului Visarion Sarai (+1701) în Ardeal:
„La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la bisericã, nu se serveşte de preoţii uniţi, morţii şi-i îngroapã fãrã prohod şi fãrã mîngîeri duhovniceşti, copii şi-i boteazã prin femei bãtrîne şi se întîmplã şi alte pagube duhovniceşti de felul acesta.” (din Proloage, vol.I, ediţia din anul 1991, dupã care citatul a fost scos”¦)

Text din „Memoriul” din anul 1757 al credincioşilor ortodocşi transilvãneni:
„A venit vremea cã ne-am dus la mormintele morţilor şi am zis: Ieşiţi morţi din gropi, sã intrãm noi de vii, cã nu mai putem rãbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţi şi de la domnii ţãrii. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei sãseşti, nici pe domnii cei nemţeşti, nici pe cei ungureşti. Cã toate temniţele le-au umplut de noi pentru legea cea greceascã (ortodoxã, n.n.) şi atîta ne-au prãdat, venind cu cãtane pe capul nostru, cît nu ştim cu ce o sã plãtim porţia împãratului.”

Sfîntul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (+1779)
„Eu, creştinii mei, mi-am cheltuit viaţa studiind timp de cincizeci de ani, am citit şi despre preoţi şi despre necredincioşi, şi despre atei şi despre eretici,am cercetat adîncurile înţelepciunii. Toate credinţele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am înţeles şi acest lucru adevãrat, dumnezeiesc, ceresc, desãvîrşit şi pentru mine şi pentru voi: numai credinţa creştinilor ortodocşi bine-credincioşi e bunã şi sfîntã, ca sã credem şi sã ne botezãm în numele Tatãlui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfîrşit, ca sã vã bucuraţi si sã vã veseliţi de mii de ori, cã v-aţi învrednicit sã fiţi creştini ortodocşi, şi sã plîngeţi şi sã vã tînguiţi pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, care umblã în întuneric, în mîinile diavolului.”
„Evreul îmi spune cã Hristosul meu e un copil din flori şi Preasfînta Fecioara a mea e o desfrînatã, iar Sfînta Evanghelie îmi spune cã acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sã mã uit la evreu? Dacã un om mã ocãrãşte, îmi omoarã mama, fraţii, copiii, dupã care îmi scoate ochii, ca şi creştin am datoria sã-l iert. Dar sã-L ocãrascã ei pe Hristosul meu şi pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sã-i mai vãd, dar domniile voastre cum vã rabdã inima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu evreii?
De ce v-am spus acestea, creştinii mei? Nu ca sã-i omorîţi pe evrei şi sã-i prigoniţi, nu, ci ca sã-i plîngeţi cã L-au lãsat pe Dumnezeu şi s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sã ne cãim acum pînã mai avem vreme, ca sã nu se întîmple sã se mînie Dumnezeu pe voi şi sã ne lase din mîna Lui şi sã pãţim şi noi ca evreii şi chiar mai rãu.”
„Pe papa Romei sã-l blestemaţi, fiindcã el e cauza.”
„Antihristul e unul papa, iar nu altul (adicã turcul n.n.) cel care e în capul nostru. Înţelegeţi cine, fãrã sã-i spun numele.”
„Noi avem o poruncã ce spune sã anatematizãm pe oricine adaugã sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Pãrinţii Bisericii noastre.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Paisie de la Neamţ (+1794)
„Au ereticii sunt rîmlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine ştiu cã vei zice cã sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevãrat sunt, atunci Sfînta noastrã Bisericã îi afuriseşte pe dînşii. Şi pe care Sfînta Bisericã îi afuriseşte şi eu, împreunã cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”
„Iarã preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stãpînirea papii, sãvîrşea aceastã mare tainã a Botezului, fãrã de nici o împiedicare sau îndoire, ca pre o prea de nevoie la mîntuirea omului”, iar despre uniaţi: „Ca pentru alte rãtãciri şi erezii rîmleneşti, ce nu se cuvine de acum sã-ţi mai vorbim ca şi cu toate ereziile cele rîmleneşti s-au amestecat şi cu ele se unesc şi uniaţii, precum sufletul de trup. Şi cum le va fi lor nãdejde de mîntuire? Nicidecum. Numai pentru Botez îţi voi vorbi ţie din Scripturi, fãrã de care nu poate avea nimeni nãdejde de mîntuire.”
„Unia este o aşchie desprinsã de la Sfînta Bisericã a Rãsãritului şi unire cu necredincioasa, ca sã nu-i zic bisericã rîmleneascã. Unia este înşelãciunea diavolului, ce-i vîneazã pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unia este un lup rãpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducãtor de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlãdiţa înainte-mergãtoare a antihristului, ce ademeneşte cu mãgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unia este prãpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sãrut a vîndut Credinţa Pravoslavnicã „¦ Unia este ca şi rîmlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt rîmleni, cînd toate dogmele Credinţei Ortodoxe le-au cãlcat în picioare şi pe cele rîmleneşti le-au adoptat, zicînd cu neruşinare, precum cã Duhul Sfînt purcede şi de la Fiul? Şi papei de la Roma, adevãratului eretic „¦ aceluia i se închinã şi, în loc de Hristos, pe el de cãpetenia bisericii îl au.”
„Un asemenea jurãmînt, adicã anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pusã de patriarhii Rãsãritului soborniceşte, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pînã la sfîrşitul lumii va rãmîne tare şi neclãtitã şi nedezlegatã cu darul lui Hristos.” (Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. II, Chişinãu, 1999, p.49)

Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809)
„Se cuvine sã ne îngrãdim pe noi înşine şi sã ne separãm de episcopii care, în chip vãdit, stãruie în greşealã privitor la cele ce ţin de credinţã şi de adevãr, aşadar se vãdesc a fi eretici sau nedrepţi.”
„Zice încã şi dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La început era Cuvîntul) „Nu te amãgeascã pe tine o ascultãtorule adunãrile ereticilor, cã au Botez dar nu luminare, ci se boteazã cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineazã.” Ci şi sfîntul Leon în Epistolia cea cãtre Nichita zice: „Nici un eretic nu dã sfinţenie prin taine.” Iar Ambrosie în Cuvîntul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rãu cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte”
(Tîlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamţ de la 1844)

Sfîntul Ioan de Krnostadt (+1908)
„Care dintre ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii sau luteranii şi sã fie una cu ei în Hristos, o singurã Bisericã, o singurã obşte a celor credincioşi! Care însã, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre întîi-stãtãtorii numiţi papi, patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, xiondzi (numele polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va învoi sã se lepede de rãtãcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sã ne învoim la învãţãtura lor ereticã fãrã sã aducem vãtãmare mîntuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevãrul?
Iezuiţii catolici în folosul papei şi a propriei lor vederi şi scopuri egoiste şi meschine, au pervertit legea conştiinţei şi legea Evangheliei, afirmînd cã pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot întrebuinţa toate mijloacele nelegiuite: adicã şi ca sã omoare şi ca sã vicleneascã în tot felul şi sã prigoneascã credinţa ortodoxã, sã o numeascã schismaticã şi o credinţã de cîini, şi sã-i ardã pe ruguri pe ortodocşi, ca pe Hus şi pe alţii.
Neîndoielnice sunt cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii şi reformaţii au apostaziat de la biserica lui Hristos – ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrãjmãşie împotriva noastrã, cautã din rãsputeri sã ne omoare, ne strîmtoreazã în tot chipul pentru credinţa noastrã, ne batjocoresc şi ne fac toate felurile de neplãceri mai ales în aşezãrile lor cele mai însemnate, ei merg în chip vãdit împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, nu cinstesc de viaţã fãcãtoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaşte, nu respectã posturile, strîmbã dogmele credinţei celei mîntuitoare. Ei nu sunt cu noi ci împotriva noastrã şi împotriva lui Hristos. Întoarce-i Doamne la adevãrata Ta Bisericã şi mîntuieşte-i!
„De greşita înţelegere de cãtre catolici a cuvintelor Mîntuitorului: Tu eşti Petru si pe aceastã piatrã (pe Hristos, pe Care Petru L-a mãrturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate rãtãcirile catolicilor şi papilor şi mai ales pãrelnicul primat papal în Bisericã şi pãrelnicul rang al papilor de locţiitori ai lui Hristos. Ci uitaţi-vã cîte rãtãciri sunt îngãduite în credinţa papei (iar nu a lui Hristos) rãtãciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu „“ şi le veţi întoarce spatele cu nemulţumire şi groazã! O trufie omeneascã! O trufie sataniceascã! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism!”
„Catolicii recunoscîndu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevãratul Cap al Bisericii – Hristos L-au pierdut şi au rãmas lipsiţi de Cap. Întreaga istorie a papismului dã mãrturie cã la catolici nu este Cap fiindcã ei fac lucruri necuvioase, luptã împotriva Bisericii Ortodoxe. Iar în învãţãtura lor dogmaticã – vai, cîte erezii, inovaţii, abateri de la adevãr! O, pierzãtor sistem papist! Singurul Cap al Bisericii cereşti, pãmînteşti şi din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu!” (Spicul Viu, ed. Sophia, Bucuresti, 2002)

Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (sec. XIX)
„Vor veni aşa vremuri cînd vor umbla din casã-n casã ca lumea sã semneze pentru acel singur împãrat şi se va face un recensãmînt al populaţiei foarte drastic”¦ Vine timpul, şi nu e departe, cînd foarte multe biserici şi mãnãstiri se vor deschide şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinãuntru, ci şi pe dinafarã. Vor auri acoperişurile atît ale bisericilor cît şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cãrãmizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Cînd vor termina lucrãrile va veni vremea împãrãţiei lui antihrist şi el va fi pus împãrat”¦ Toate bisericile vor fi într-o bunãstare imensã, pline de bogãţii ca niciodatã, dar sã nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împãrat în marea bisericã din Ierusalim cu participarea clerului şi a patriarhilor. Intrarea şi ieşirea în Ierusalim va fi liberã pentru orice om, dar atunci sã vã strãduiţi sã nu vã duceţi, cãci totul va fi spre a vã linguşi pe voi, ca sã vã atragã în ispit㔦 Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox trãitor nu va putea intra în ele ca sã se roage, cãci în ele nu se va mai aduce jertfa fãrã de sînge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toatã adunarea satanicã.” (Talanţii împãrãţiei, Arhim. Arsenie Boca , p.186)

Sfîntul Nectarie de la Eghina (+1920)
„Despãrţirea Bisericilor a avut loc sub Fotie”¦, dupã ce Biserica Constantinopolului depãşise pericolul de a fi exclusã din Unica Bisericã Soborniceascã şi Apostoleascã, iar Biserica Romanã, sau mai bine zis papalã, nu mai propovãduia dogmele Sfinţilor Apostoli, ci ale papilor”¦ Cei care nu s-au renãscut prin lucrarea dumnezeiescului har în singura Una, Sfîntã, Soborniceascã şi Apostoleascã Bisericã, în nici o alta bisericã, nici vãzutã, nici nevãzutã, nu o vor face”¦ Atît timp cît cauzele principale ale despãrţirii rãmîn aceleaşi”¦unirea este imposibil㔦” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Ioan Iacob de la Neamţ (+1960)
„Iar cîţiva dintre slujitorii Sfîntului Altar din ziua de azi defaimã aceste SfinteCanoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfînt prin Sf. Apostoli şi prin Sf. Pãrinţi ai celor şapte Sfinte Soboare ecumenice şi ei zic: „Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.” Nu zic cã ei de multã grãsime şi nefricã de Dumnezeu li s-a întunecat mintea şi au nãpîrlit, cãzîndu-le şi pãrul şi barba şi mustaţa, fãcîndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului şi al Sfinţilor şi cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcã în picioare, dar predicã sus şi tare cã sunt ortodocşi.” (Hranã duhovniceascã, Buc., 2000)

Sfîntul Iustin Popovici (+1979)
„Conform gîndirii unitare a Pãrinţilor şi a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci şi unica”¦ Biserica este una şi unica, pentru cã ea este trupul Unuia şi Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu existã Bisericã, iar unde nu existã Bisericã, acolo nici Euharistia nu existã. În afara acestei identitãţi, adicã a Bisericii şi a Euharistiei, se aflã erezia, falsa bisericã şiantibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate soborniceascã şi unirea lui Hristos cu credincioşii şi a credincioşilor cu Hristos. Şi în Euharistie şi în Bisericã, Dumnezeul-Om Hristos este Unul şi, de asemenea, este „toate şi întru toţi.” (Col. 3:11).
Din unica şi nedespãrţita Bisericã a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tãiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat sã fie mãdulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost”¦ romano-catolicii şi protestanţii şi uniţii şi toatã cealaltã legiune ereticã şi schismaticã. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se aflã cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de „pan-erezie” (erezie universalã). De ce? Fiindcã în cursul istoriei, felurite erezii tãgãduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepãrteazã pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În aceastã privinţã nu e nici o deosebire esenţialã între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al cãror nume este „legiune”.
„Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Bisericã şi el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este în acelaşi timp şi „moartea a doua” a papismului iar prin el şi cu el, a oricãrui umanism. Totuşi, înaintea Adevãratei Biserici a lui Hristos care de la arãtarea Dumnezeului-Om Hristos existã în lumea noastrã pãmînteascã ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie, fiindcã nici o erezie nu s-a ridicat atît de radical şi atît de integral împotriva Dumnezeului-Om Hristos şi a Bisericii Lui, aşa cum a fãcut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei „“ om. Nu existã nici o îndoialã cã dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o rãzvrãtire nemaivãzutã împotriva Dumnezeului-Om Hristos. Dogma aceasta este, vai, cea mai îngrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pãmînt, o nouã trãdare a lui Hristos, o nouã rãstignire a Domnului „“ numai cã nu pe crucea cea de lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Şi toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sãrmana fiinţã pãmînteascã ce se numeşte om. Acolo unde Îl înlocuiesc pe Dumnezeul-Om Hristos cu omul, fie şi cu cel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap. Şi dupã cum din aceastã pricinã Biserica dispare de acolo, tot aşa se pierde şi ierarhia apostoleascã divino-umanã şi succesiunea apostolicã sacramentalã.” (Biserica Ortodoxã şi ecumenismul, 2002)

Cucernicul Pãrinte Dumitru Stãniloae (+1993)
„Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc cã ecumenismul este produsul masoneriei; iarãşi vor sã relativizeze credinţa adevãratã. A avut dreptate Biserica zicînd cã nu prea suntem uniţi. Ecumenismul estepan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolicã şi Biserica Ortodoxã nu sunt douã surori. Nu existã decît un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decît un singur trup, adicã o singurã Bisericã. Deci noţiunea de Biserici surori este improprie.”
„Au venit odatã şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combãtut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mã întrebau: „De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au supãrat teribil şi, dupã ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru cã vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De ce sã mai stau de vorbã cu ei care au fãcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai cãsãtoresc…” (interviu preluat din Ortodoxia şi internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)
„Lupta catolicismului n-a avut o bazã spiritualã, creştinã, aşa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuzã Todea cã suntem Biserica trãdãtoare. Douã mii de preoţi ortodocşi au stat în închisoare. Eu am fost în închisoare şi n-am vãzut nici un preot unit. Toţi s-au fãcut ortodocşi sau au intrat în diferite întreprinderi în care fãceau pe turnãtorii.” (Omagii pãrintelui Dumitru Stãniloae, ed. MMB, 1994)
„Caracteristica fundamentalã a creştinismului, care constã în surparea zidului despãrţitor dintre Dumnezeu şi oameni („¦) e înlãturatã în catolicism într-o nouã formã. Sobornicitatea creştinã, însãşi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfãcutã din îmbrãţişarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos şi transformatã într-o societate pur laicã. („¦) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spaţiului şi numai cu o persoanã, cu papa în Vatican. („¦) Tot ce conteazã e dependenţa juridicã de o persoanã omeneascã. Misticul e transformat în juridic, viaţa în Bisericã devine o preocupare de bunã şi uniformã orînduialã juridicã. Cuvintele religioase nu mai exprimã de aceea nici ele misterul unor experienţe religioase directe, ci devin termeni juridici şi raţionalişti, de precizãri pozitiviste, pãmînteşti.” (Ortodoxie şi romînism, pp.100-101)

Pãrintele Cleopa Ilie de la M-rea Sihãstria (+1998)
„Mi-au pus întrebãri despre unitatea Bisericilor, cã ei vor sã uneascã Bisericile şi sã facã, precum a zis Mîntuitorul, o turmã şi un pãstor. „Domnule director, i-am zis, biserica dumneavoastrã, protestantismul, estesuspendat în aer. N-are temelie! -Dar de ce, pãrinte? – Unde vi-i Sfînta Tradiţie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practica Bisericii de 2000 de ani? Aţi desfiinţat totul şi acum vreţi sã vã apropiaţi de noi? Este imposibil! Noi de-abia avem puncte comune cu catolicii, darãmite cu protestanţii. Ei sunt la foarte mare distanţã de noi, au numai douã Taine, şi acelea nu ca taine, ci numai ca simboluri: Botezul şi Cina Domnului. La Cina Domnului fac o masa comemorativã cu pîine şi cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai cred cã se preface pîinea şi vinul în Trupul şi Sîngele Domnului. N-am cînd sã spun discuţia de acolo cã-i mult de spus.”
„-Cum vedeţi unirea Bisericilor?”, Pãrintele rãspunde: „-Fraţilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i în puterea noastrã. Iatã cum vãd eu: sã punem post şi rugãciune cãtre Dumnezeu şi cînd va veni Duhul Sfînt sã ne gãseascã ca Sfinţii Apostoli. Asta e lucrarea Duhului Sfînt. Iar dacã va veni Duhul Sfînt cînd îl cerem cu post şi rugãciune, cînd va veni la toate minţile arhiereilor catolici şi ortodocşi, va fi aceeaşi gîndire: Hai sã ne unim cã n-au fost la început douã Biserici ci una singurã. Deci asta sã cerem de la Dumnezeu, cã El poate face unitate de vederi în toate privinţele… Iar dacã este vorba sã se creadã, sã se facã unitate de credinţã, atunci numai Domnul ştie… Noi, nu.”
„Aţi vãzut la primi voievozi creştini ai romînilor, de cînd sunt cele trei ţãri romîne, Moldova, Muntenia şi Ardealul, toţi au fost ortodocşi… Ştefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bãtrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ãştia au venit acum. Nici o sectã nu exista în ţara noastrã pe atunci. Aceştia vin din strãinãtate, plãtiţi de masoni, sã ne strice dreapta credinţã şi originea noastrã de popor ortodox (…). Sã ţineţi credinţa care aţi supt-o de la piepturile maicilor voastre! Sã ţineţi credinţa pe care o avem de douã mii de ani! Nu vã luaţi dupã slugile satanei care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpãrã pe proşti şi pe nelãmuriţi în credinţã, sã rupã unitatea în sufletul poporului romîn şi vor sã facã cele mai mari erezii şi nebunii în ţara aceasta. Pãziţi-vã de aceştia! Au case de rugãciuni dar acolo e casa satanei. (Ortodoxia şi internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)

Pãrintele arhimandrit Arsenie Boca (+1989)
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Cãderea Bisericii prin slujitorii ei.Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxã, fie ei: arhierei, preoţi de mir, cãlugãri sau mireni. Înapoi la Sfînta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Pãrinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereascã Dumnezeu!” (Talanţii împãrãţiei, p.197)

Arhimandit Gheorghios Kapsanis, egumenul M-rii Grigoriu, Athos
„Ce este ecumenicitatea? Bisericile Ortodoxe din întreaga lume sunt organizate, din punct de vedere administrativ, în Biserici locale sub conducerea unor sinoade locale, respectiv patriarhii. Toate bisericile locale sunt organizate la rîndul lor sub forma unui sinod ecumenic din care fac parte reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.
Ce este ecumenismul? Ecumenismul în schimb, este o formã instituţionalã prin care, sub numele pãcii şi al unitãţii, sunt adunate la un loc toate religiile lumii precum evrei, musulmani, budişti care nu cred în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, şi unde se dezbat probleme economice, politice, sociale, culturale etc. Ecumenismul cautã prin toate acestea sã se impunã ca noua religie a viitorului. Cu certitudine, Biserica Ortodoxã este ecumenicã adicã soborniceascã. Una este însã ecumenicitatea şi alta este ecumenismul. Biserica Ortodoxã este ecumenicã, dar nu ecumenistã. Ea rãmîne ecumenicã atîta vreme cît nu cade în ispita ecumenismului. Ecumenicitatea constituie expresia deplinãtãţii Bisericii şi se propune şi celorlalţi, fãrã sã se împartã sau sã se ajusteze dupã concepţiile omeneşti. Aşadar Biserica noastrã Ortodoxã este ecumenicã şi deoarece întreaga lume are nevoie cu adevãrat de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea sã se menţinã ecumenicã şi sã nu cadã în ecumenism. Iar aceasta nu numai pentru a-şi pãstra ecumenicitatea ei, ci şi pentru a ajuta cu adevãrat lumea.
Un rol important în mişcarea ecumenicã îl are teoria ramificaţiilor care este o erezie eclesiologicã promovatã în cercurile teologice aşa-zis moderniste, a cãrei esenţã este cã toate confesiunile creştine existente în momentul actual sunt vãzute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos şi care deţin în mod egal harul Sfîntului Duh şi Adevãrul Divin. La baza acestei învãţãturi eretice stã interpretarea incorectã a procedurilor canonice privind primirea în Bisericã a ereticilor si schismaticilor.” (Ortodoxia şi internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)

Cucernicul Pãrinte Gheorghe Calciu
„Înţelegerea ecumenicã de unire şi armonie a lumii este de fapt o formã amişcãrilor internaţionaliste pe plan religios, în care se încearcã desfiinţarea naţiunilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns şi care urmãresc doar gloria lor, buna lor viaţã şi satisfacerea dorinţei de a conduce popoarele. Ecumenismul acesta este în sine o acţiune diabolicã şi sunt de acord cu unii teologi greci care spun cã ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru… Am sperat cã Romînia va fi urmãtoarea ţarã care va ieşi din ecumenism.” („Ziua” de Bucureşti, 5 dec.1998, pg.8)

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos
„Poate fi spus cã de este o mare erezie astãzi, este aşa-numita erezie eclesiologicã, care se confruntã mai ales cu pãstorii Bisericii. Este o mare confuzie astãzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevãraţii ei membri. Se confundã identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gîndeşte cã Biserica este fragmentatã şi despãrţitã, dar mai mult se ignorã singura cale de mîntuire a Bisericii.” „Papistaşii nu au preoţie nici taine”¦ Vaticanul nu este bisericã, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi „clericii” Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolic㔦 Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se aflã în afara Bisericii”¦, şi pentru cã în afara Bisericii nu existã Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi ortodocşii, nu au preoţie, adicã au fost tãiaţi de la succesiunea apostolicã. Dacã se va pierde Credinţa Ortodoxã, atunci nu va mai exista nici Bisericã, nici Dumnezeiasca Euharistie”¦ Pãrinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaserã cã papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxã şi astfel nu mai fãcea parte din Biserica Ortodoxã care pãzea în întregime adevãrul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, Cap.I)

Cuviosul Ghenadie Sholarios, Patriarhul Constantinopolului (sec.XV)
„O grecilor (romînilor, n.n.) vrednici de milã, de ce încã rãtãciţi şi lepãdînd orice nãdejde în Dumnezeu cãutaţi ajutorul francilor (Europei, n.n)? Cum de împreunã cu întreaga Cetate, care curînd va cãdea, pierdeţi Ortodoxia voastrã? Milostiv fii mie Dumnezeule! Aduc mãrturie înaintea Ta cã sunt nevinovat de aceastã nelegiuire. O, bieţii de voi care vedeţi ce se-ntîmplã în jurul vostru şi în vreme ce robia vã este tot mai aproape, vã lepãdaţi de credinţa pãrinţilor voştri şi primiţi fãrãdelegea! Nu mã voi lepãda nicicînd de tine, iubitã Ortodoxie, şi n-am sã te ascund Sfîntã Predanie, cîtã vreme duhul meu mai sãlãşluieşte în trupul acesta.” (Sinodul de la Ferrara-Florenţa, ed. Scara, 2002, p.161)

http://mirem.ro/