Romînii şi libertatea europeană (I)

iunie 3, 2007 Categoria: Articole, Biserica si societate, EUtopia

„EUROPA” ÎNSEAMNÄ‚, înainte de toate, „libertate”. Şi anume libertatea de a face, nestingherit, ceea ce Ziditorul a toate şi Părintele neamului omenesc ne-a oprit să facem, tocmai spre binele nostru. Căci omul este o făptură deosebită de celelalte – adică şi de animale, dar şi de îngeri – care nu au fost zidite „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu (Facerea 1:26). „Chip şi asemănare” prin care se înţeleg libertatea şi raţiunea, adică putinţa de a alege, prin mijlocirea raţiunii, binele sau răul. Dar ce este binele? A rămîne în preajma Celui ce e izvorul binelui şi a urma voinţei Lui, care este întotdeauna spre bine. Aceasta au ales-o îngerii care s-au oprit din cădere. [1] Iar răul ce este? A te îndepărta de Cel care este Însuşi binele şi singurul cu adevărat bun, călcînd voinţa Lui, aşa cum au făcut îngerii căzuţi şi apoi Eva şi Adam. Şi voinţa Celui bun se numeşte „lege”, iar călcarea ei se numeşte „păcat”. Iar legile sînt (cel puţin) trei:

Cea dintîi este aceea dată de Dumnezeu lui Adam şi Evei în rai: „Din tot pomul din rai veţi mînca, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mîncaţi. Căci în ziua în care veţi mînca, cu moarte veţi muri” (Facerea 2:16, 17). Adică le-a dat porunca să nu se plece spre rău. Apoi, este legea dată pe muntele Horivului de către Dumnezeu-Cuvîntul (prin Moisi) poporului ales, din care partea morală (precum sînt cele zece porunci şi celelalte) este lucrătoare şi acum. Dar şi necunoscătorii de Dumnezeu – păgînii, închinătorii la idoli – au avut şi au legea firească, sădită de Ziditorul tuturor în conştiinţa fiecăruia. Aşadar, toţi oamenii au conştiinţa păcatului, adică a săvîrşirii răului, căci păcatul este însuşi răul, şi el pricinuieşte moartea sufletească şi trupească.

Toate păcatele şi patimile – adică păcatele ajunse obişnuinţă – pornesc din minte, care stăpîneşte asupra libertăţii şi raţiunii. Şi toate îşi au rădăcina în mîndrie, care e păcatul cu totul satanic. Iar mîndria ne zice că putem face orice: întîi şi întîi că ne putem împotrivi Făcătorului şi Stăpînului nostru şi că putem trăi fără El, într-o lume pe care să o zidim după bunul nostru plac; apoi, că putem mînca şi bea peste trebuinţele fireşti ale trupului; că ne putem împreuna trupeşte în toate chipurile: peste fire (adică bărbat cu femeie, dar nu pentru a zămisli urmaşi); împotriva firii (de pildă, bărbat cu bărbat, sau cu dobitoace, sau cu lucruri neînsufleţite [2] ) doar de dragul împreunării; că ne putem înveşnici în această viaţă, strîngînd averi fără măsură; şi aşa mai departe.

Ei bine – dacă păcatul este de obşte întregii omeniri, fiind sădit în însăşi fiinţa noastră de strămoşul Adam, şi dacă toate soiurile de oameni s-au ţinut de o lege care să îngrădească întrucîtva păcatul cel omorîtor de suflet şi de trup – omul umanist (adică antihristic, adică omul cu totul satanic) este singurul care a dezlegat păcatul prin legile pe care le-a pus în lucrare chiar cu sila, prin revoluţii şi războaie, adică acela care a legiuit patimile, prin aşa-zisele „drepturi ale omului”!

Şi în numele a ce s-a săvîrşit aceasta? În numele „sacrei libertăţi” a omului de a săvîrşi răul, adică păcatul. Şi, fireşte, omenirea, plecată dintru început către păcat, a primit pînă la urmă aceste legi nelegiuite, împlinindu-şi dorinţa de a urma patimilor fără teama de pedeapsă. Care omenire însă? Aceea care nu a vrut să-La primească pe Dumnezeu-Cuvîntul întrupat: Iudeii cei rău-voitori, rău-credincioşii (adică ereticii [3] ) şi necredincioşii (adică păgînii şi ateii). Nimic de mirare în asta, dacă stai să socoteşti. Ceea ce e cu totul nou şi înfricoşător e că legile acestea antihristice sînt acum primite şi de neamurile ortodoxe, care „se integrează european” unul cîte unul.

Dacă ne gîndim la noi, să ne aducem aminte că primele lucruri cerute de popor la Revoluţia europeană romînă din 1989 (în zilele cînd la Paris se prăznuia cel de-al doilea „jubileu” al Revoluţiei franceze!) au fost: dreptul de a ucide pruncii zămisliţi din curvie, adică doar pentru împlinirea plăcerii trupeşti; apoi, multă „televiziune liberă”, adică liberalizarea acelui mijloc mecanic de a-ţi împlini toate patimile în chip mintal, în închipuire; şi (dacă amintirea nu ne minte) multă Coca-Cola, care nu e o băutură, ci un simbol al deplinei libertăţi [4] (tot cam atunci, Ruşii se luptau pentru dreptul de a bea din nou vodkă la liber).

Dar, pentru a ni se dărui această „libertate”, se cere să dăm ceva în schimb. Şi anume să primim legile de fier ale „Europei”, lepădîndu-ne atît de legile noastre fireşti (pe care le au toate neamurile), dar şi de legea pe care Hristos-Dumnezeu ne-a lăsat-o prin viu grai, iar Sfinţii Apostoli ne-au predat-o prin propovăduirea evangheliei: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întîia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei 22:37-39). Să vedem ce ni se cere prin aceste legi europene.

Nici nu ştii de unde să începi. Dar, pentru că trebuie început de undeva şi pentru că am pomenit în primele pagini ale acestei reviste de taurul Zeus cu care a fugit peste mare tînăra Europa, de Minotaur şi de vaca de lemn a lui Daedalus în care s-a vîrît femeia lui Minos, să o luăm de la impunerea legilor europene cu privire la vite, cai, porci şi oi, dar şi la „animalele de companie”.

Iar acestea se înfăţişează, pe de o parte, ca „un sistem de supraveghere şi control” de care nici gîzele cele mici nu vor scăpa; iar pe de altă parte ca o sumă de legi privind drepturile animalelor. Să răsfoim deci, în grabă, dosarul „armonizării legislaţiei romîneşti cu aceea europeană” în ceea ce priveşte „controlul sanitar veterinar”, în vederea „aderării Romîniei la structurile Uniunii Europene”. Hotărîrile de guvern, legile şi regulamentele în legătură cu aceasta, care „transpun [adică copiază cuvînt cu cuvînt] în legislaţia naţională [s. n.]” legi şi regulamente străine, sînt nenumărate, astfel încît vom alege doar cîteva.

De pildă, „în anul 2005, Direcţia de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale [a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor] a elaborat documente în relaţie cu Uniunea Europeană, pregătind materialele necesare pentru participarea la Subcomitetul pentru Agricultură şi Pescuit pentru pregătirea Comitetului de Asociere Romînia – Uniunea Europeană. [„¦] Au fost elaborate şi transmise Comisiei Europene prin intermediul Ministerului Integrării Europene 131 de tabele de corespondenţă engleză – engleză.”

Mai departe: „Direcţia de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale a contribuit la îmbunătăţirea cadrului legislativ din Romînia prin transpunerea unui număr de 70 de acte legislative comunitare în ordine ale Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.” Astfel, „în anul 2005 a început implementarea efectivă a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor şi suinelor [adică a porcilor]. S-a creat hard-ul şi soft-ul pentru Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor [„¦] în vederea înregistrării animalelor, pentru înregistrarea mişcării animalelor şi pentru monitorizarea identificării, înregistrării şi mişcării animalelor. [„¦] Soft-ul conţine aplicaţii pentru identificarea şi înregistrarea exploataţiilor şi a animalelor, pentru înregistrarea mişcării animalelor, pentru înregistrarea animalelor sacrificate, moarte, dispărute [„¦].”

Iar practic „Autoritatea pune în aplicare la nivel naţional un sistem de identificare şi înregistrare a animalelor, care să facă posibilă trasabilitatea animalelor şi a materialului germinativ de origine animală, în corelaţie directă cu sistemul de etichetare şi marcare [prin codul de bare] utilizat pentru produsele şi subprodusele obţinute de la acestea [s. n.].” Cum? Cu etichete „de identificare auriculară/crotali”, cu microcipuri electronice şi – pentru bovine şi cai – prin „paşapoarte” [aşa se cheamă!] înregistrate la primărie! „Această individualizare – zice legea – va permite urmărirea circulaţiei bovinelor de la naştere şi pînă la sacrificare, cînd paşaportul va fi predat direcţiilor sanitare veterinare.” „De asemenea, pentru fiecare bovină va fi emis un certificat sanitar veterinar care să ateste starea de sănătate. Vor exista certificate de culoare verde, pentru animalele sănătoase, care vor permite circulaţia acestora fără restricţii; certificate de culoare galbenă, pentru animalele a căror stare de sănătate nu se cunoaşte cu certitudine, pentru acestea existînd restricţii în circulaţie; şi certificate roşii, pentru animalele trimise la sacrificare.”

Deci, prin toate aceste „sisteme de etichetare şi marcare” se urmăreşte „supravegherea şi controlul trasabilităţii”, adică a „circulaţiei animalelor de la naştere şi pînă la sacrificare”. Pentru ce atîta osteneală şi cheltuială (ca să nu mai vorbim de faptul că toate acestea ţin de patologie)? Mai e vorbă?! „Din grija faţă de om, pentru prevenirea bolilor transmise de bovine, ecvine [cai, catîri, măgari] bubaline [5] etc.” – ni se răspunde. [6]

Iar aceasta înseamnă că gospodarul romîn trebuie să-şi schimbe cu totul gîndirea în ceea ce priveşte creşterea animalelor. Întîi şi întîi, trebuie să-şi batjocorească vitele, punîndu-le „cercei” (aşa numesc ţăranii acei „crotali”) şi microcipuri. Apoi, e silit să îndeplinească nenumărate formalităţi pentru a cumpăra o vacă, un porc, o oaie; pentru a le muta dintr-un loc în altul sau a le vinde. Tot din „grija faţă de om”, el nu mai are voie să-şi taie vitele cînd şi cum vrea, ci la abator şi după unele ritualuri tehnologice şi birocratice cu totul neobişnuite pentru nişte oameni care încă văd lucrurile simplu, precum ele şi sînt. De pildă, „bovinele identificate şi înregistrate se sacrifică numai în unităţi de sacrificare autorizate sanitar veterinar, unităţi care au obligaţia de a preda lunar, pe bază de tabel, direcţiei sanitare veterinare judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti mărcile auriculare şi paşapoartele individuale ale bovinelor sacrificate.” Altminteri, gospodarul nostru (care oricum abia îşi duce zilele), va trebui să plătească zeci de milioane de lei vechi (sau mii de lei noi), de pildă:

„Cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON): [„¦] nedeclararea de către deţinătorii de animale a obţinerii – prin fătare, cumpărare, donaţie sau în alte moduri – a animalelor, precum şi înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.” „Cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei (RON):
1. neanunţarea în termen legal a medicului veterinar oficial despre îmbarcarea/debarcarea animalelor vii ori a produselor de origine animală şi/sau tranzitul acestora;
2. vînzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare.”

„Cu amendă de la 600 lei la 1.200 lei (RON): [„¦] nerespectarea itinerarului de deplasare stabilit pentru transportul turmelor de animale care se deplasează pe jos.”

„Cu amendă [de nu ştiu cîţi RON-i]: refuzul identificării şi înregistrării animalelor de către deţinători; neînregistrarea animalelor în Registrul Agricol al primăriilor; deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare sau fără a se respecta condiţiile de bunăstare pe timpul transportului; nerespectarea regulilor de igienă [„¦] în stînele şi gospodăriile populaţiei privind igiena corporală a animalelor, mulsul, prelucrarea, transportul şi valorificarea laptelui şi produselor lactate”.

„Cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei (RON): [„¦] introducerea fără documente sanitare veterinare a altor animale în [„¦] gospodării ale populaţiei ori în turmele constituite pe păşuni, precum şi neanunţarea consiliilor locale în termen legal în vederea înscrierii în registrele agricole a oricăror schimbări în efectivele de animale şi a produşilor obţinuţi de la acestea.”

Apoi, „sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decît în unităţile de sacrificare autorizate sanitar veterinar, [se pedepseşte] cu amendă de la 60.000.000 lei la 70.000.000 lei.” Şi lucrurile nu se opresc nici după ce animalul „trece în nefiinţă”, căci „nepredarea mărcilor de identificare auriculară/crotaliilor şi/sau a paşapoartelor în cazul bovinelor, de la animalele sacrificate sau moarte” se pedepseşte cu altă amendă. [7]

Apoi, un alt rînd de legi priveşte „protecţia şi bunăstarea animalelor”, lege a cărei călcare se pedepseşte cam aşa:

„Cu amendă de la 300 lei la 600 lei (RON):
1. lovirea, chinuirea, părăsirea sau creşterea animalelor în condiţii improprii, prin încălcarea normelor de creştere şi sanitare veterinare;
2. folosirea la tracţiune a cabalinelor şi a bovinelor sub vîrsta de 2 ani sau în ultima lună de gestaţie şi în prima lună de lactaţie;
3. nerespectarea repaosului de boală sau a prescripţiilor medicale stabilite de personalul sanitar veterinar prin actul sanitar veterinar de punere sub observaţie, pentru recuperarea stării de sănătate şi a capacităţii de reproducţie şi producţie a animalelor;
4. neaplicarea şi nerespectarea normelor sanitare veterinare referitoare la protecţia şi bunăstarea animalelor în ceea ce priveşte adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, starea de sănătate, transportul, tăierea, uciderea sau eutanasierea celor cu afecţiuni incurabile ori a cîinilor agresivi din rasele interzise pe teritoriul Romîniei.”

Mai departe, cu nu ştiu ce amendă se pedepseşte „nerespectarea condiţiilor sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul tăierii şi/sau uciderii [8], folosirea altor metode de ucidere decît cele autorizate de autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor competentă sau neasigurarea funcţionării echipamentelor de asomare la parametrii prevăzuţi de legislaţia în vigoare pentru respectarea condiţiilor sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor.” [9]

Pe ce se sprijină toată această legislaţie nefirească? Pe socoteala că ţăranul Romîn – maimuţă „sălbatică”, „primitivă”, „neevoluată” – trebuie învăţat să crească vite, porci, cai şi alte dobitoace folositoare omului, pentru ca acestea să nu ajungă o primejdie pentru „sănătatea publică”. Dar, tocmai pentru că este „primitiv” şi pentru că are o experienţă de nişte mii de ani în meserie, ţăranul nostru nu are nevoie să înveţe nimic din aceste lucruri. Pentru că, întîmplător, Romînii sînt un neam de păstori (şi mai puţin de agricultori, aşa cum a ajuns abia în urmă cu un veac şi ceva). Înainte de a-l învăţa pe ciobanul Romîn să mulgă vaca electric, Europa ar trebui să-şi aducă aminte că înainte de întîiul război a toată lumea mocanii din Făgăraş îşi păşteau turmele la marginea Vienei, trecînd graniţele fără să li se ceară paşaport lor înşile, darămi-te oilor, berbecilor, măgarului, cîinilor şi ţapului.

Tot aşa, în privinţa „asigurării protecţiei şi bunăstării animalelor” ţăranul Romîn (cel ce mai e ţăran), care se purta cu animalele aşa cum mărturisesc Mioriţa şi toate cîntecele bătrîneşti, nu are nimic de învăţat de la nimeni. Asta pe de o parte. Pe de alta, omul nu are de dat socoteală în faţa nimănui pentru ce face cu dobitoacele, decît în faţa conştiinţei sale. Iar dacă se poartă cu ele rău, va fi pedepsit chiar de acelea: calul nu va mai vrea să tragă, sau îl va lovi cu copita în piept la înhămat, sau îl va muşca pe neaşteptate, sau va fărîma căruţa; vaca se va stîrpi şi nu va mai da lapte, boul îl va împunge şi aşa mai departe. Dar despre „drepturile animalelor” şi ce trebuie înţeles din ele vom vorbi pe larg ceva mai încolo.

Dar să ne întoarcem la „înregistrarea, supravegherea şi controlul” prin „crotali”, „paşapoarte” şi microcipuri electronice. Oare ce rost să aibă acest control? – vis pe care comuniştii l-au nălucit, dar nu au putut să-l pună în faptă, fiindcă nu aveau tehnologia, iar fraţii lor socialist-liberali Europeni îl fac să fie aievea. Rosturile ar fi două, urmînd să se întîlnească întru acelaşi scop.

Întîi, îngrădirea libertăţii Europeanului Romîn de a se hrăni autonom (căci am fost şi rămînem un popor care încă trăieşte firesc – adică la „ţară”, adică pe terra, pe ţărînă – cultivîndu-şi ţarinile şi păscîndu-şi vitele şi oile). Pentru că săteanul nostru nu va putea să îndeplinească niciodată „normele de creştere şi sanitare veterinare privitoare la creşterea animalelor”, şi atunci nu le va mai creşte deloc, aceasta fiind şi ţinta acestor legi! Ca urmare, hrana cea de toate zilele va trebui cumpărată numai de la „autoritatea naţională-internaţională”. Iar aceasta la ce duce? Economic vorbind, e limpede: ruina noastră e motorul „progresului” stăpînitorilor „Europeni”, adică al trusturilor mai mari sau mai mici, care – toate! – vor fi conduse şi finanţate din afară, oricît de „naţionale” vor vrea ele să pară. La fel de vădit e ţelul politic: căci – dacă din producător (aici, de hrană) te schimbi ajungînd să fii doar consumator – înseamnă că vei fi stăpînit de cel care produce (aici, hrană), care poate oricînd să nu te mai hrănească, dacă vrea asta! (Să ne mai gîndim şi că producătorul te hrăneşte cu ce crede el de cuviinţă, de pildă, cu E-uri şi cu alţi înlocuitori de hrană, care duc la slăbirea biologică a neamului stăpînit, adică a ta, European Romîn şi încrezător în tot ceea ce e străin.) Apoi, legea calului [10], a vacii, a oi şi toate celelalte urmăresc îngrădirea libertăţii îndeobşte, prin faptul că omul nu mai e stăpîn în ograda lui nici măcar asupra porcului din cotineaţă [11] (căci asupra femeii şi a copiilor lui nu mai e stăpîn de mult).

Iar împreunarea acestor două lucruri: trebuinţa de a cumpăra hrana şi controlul electronic la fiecare pas – căci nouă, oamenilor, ne urmăresc „trasabilitatea” microcipurile din urechea calului, vitei puţin îi pasă! – deci împreunarea acestor două lucruri la ce va duce? La atingerea celui mai însemnat dintre scopurile „integrării”, scop ce nu mai este omenesc, măcar că prin oameni se săvîrşeşte: anume la lepădarea făţişă şi desăvîrşită de Hristos a celei mai mari părţi dintre Ortodocşi, şi supunerea lor în faţa Antihristului celui mare. Căci vrăjmaşul omenirii şi al lui Dumnezeu, împreună cu slujitorii şi împreună-lucrătorii săi, vrea să piardă mai întîi sufletul celor botezaţi întru Hristos, adică a acelora care i-au scăpat în clipa cînd s-au lepădat de el, de Satana [12].

Să stăruim mai mult asupra acestor lucruri. E limpede că – din nefericire – cine stăpîneşte asupra trupurilor stăpîneşte şi asupra sufletelor, omenirea fiind în aceste vremuri mai trupească decît oricînd. Iar stăpînirea asupra trupurilor începe de la hrană. Cine are în mînă mijloacele de hrănire este aşadar stăpînul. Dar totuşi asta nu e de ajuns pentru a silui gîndirea Creştinilor, căci hrana poate fi cumpărată liber, fără condiţii. Şi atunci mai trebuie făcut ceva: desfiinţarea banilor [13] şi înlocuirea lor cu nişte sume virtuale păstrate în banca ta – adică în calculatorul tău, al stăpînului – la care proprietarul nu poate ajunge decît dacă are o „cheie”, anume o cartelă electronică ce cuprinde codul depozitului său virtual. Astfel, pentru a-şi cumpăra cele de nevoie traiului de zi cu zi, toţi Creştinii noştri vor trebui să se înscrie ca depunători la această mare bancă a stăpînului şi să folosească aceste cartele în loc de portofele. Însă pe cartelă e înscrisă nu numai o sumă de „bani”, ci şi datele tale personale, care intră şi ele în calculatorul stăpînului. Acestea se ştiu, „card-ul” bancar nu mai e o noutate la noi; la fel, „card-ul” de identitate. Ceea ce nu avem încă, dar vom avea numaidecît ce ne „integrăm” european desăvîrşit, este „card-ul” integrat, cuprinzînd virtual carnetul de cecuri, carnetul de identitate, legitimaţia de angajat, carnetul de asigurări sociale şi fişa medicală. Şi, de vreme ce toate plăţile se fac şi se facturează prin această cartelă, înseamnă că stăpînul ştie tot ce face „cetăţeanul liber”: ce, şi cît mănîncă şi de unde; cu ce se îmbracă şi de unde; ce amenzi plăteşte pentru că a trecut strada pe roşu, ce stradă a trecut pe roşu şi la ce oră; ce boli are, deci de ce medicamente are nevoie, şi de unde şi cînd le cumpără; de cîtă căldură, lumină şi apă are nevoie pe zi; cît vorbeşe la telefon, cu cine şi din ce loc; ce citeşte.

Cetăţeanul „liber” este aşadar „supra-vegheat” (adică „vegheat de sus”) şi „controlat” în tot ceea ce face, dar nu desăvîrşit, căci „card-ul” integrat este un lucru oarecare, ce poate fi pînă la urmă lăsat de-o parte, aruncat, nimicit într-un fel sau altul. Nu, „stăpînitorul acestei lumi” satana (=potrivnicul) (Ioan 14:30) şi ispravnicii săi, între care cel mai însemnat va fi Antihristul cel mare, vor să îngrădească libertatea omului – a Creştinului întîi de toate – cu desăvîrşire; şi aceasta se poate face numai dacă „cetăţeanul” are „mijloacele de supraveghere şi control” tot timpul asupra sa, altfel spus dacă ajunge să fie robotizat în chip trupesc. Şi aşa ne întoarcem la implantul de aşa-zise „microcipuri”, care nu sînt altceva decît nişte foarte mici sisteme cibernetice cuprinzînd o memorie şi un emiţător electromagnetic. Am văzut că ele se injectează în urechea vitelor; la om, pe mîna dreaptă sau/şi pe frunte, din pricinile care se vor arăta mai jos.

Pînă acum, am vorbit numai despre controlul producţiei şi al cumpărării celor trebuincioase vieţii. Ce se întîmplă însă cu vînzările? Ştim prea-bine: şi ele sînt controlate, prin aşa-zisele „norme de calitate”. Cine le-a hotărît? Stăpînul, fireşte, cel care controlează şi producţia. El este cel care înscrie în catastifele lui electronice toate lucrurile de vînzare de pe acest pămînt, marcate de el cu pecetea numită „cod de bare”. Cît de curînd, nici un „cetăţean liber” Romîn nu va mai putea vinde nimic (chiar dacă ar produce ceva) fără voia stăpînului, care să îşi pună pecetea. Căci aşa e în „Europa”! Şi astfel cercul se închide.

* Materialul a aparut in primul numar al revistei „Oglinda Vremii”, editata de partidul politic Miscarea Conservatoare. Va urma

„”
NOTE:
[1]. Atunci cînd Sfîntul Arhanghel Mihail a zis: „Să stăm bine, să stăm cu frică!” – fiindcă altminteri toţi l-ar fi urmat pe Lucifer întru cădere.
[2]. Din cauciuc şi plastic, vînzîndu-se la magazine specializate.
[3]. Căci „Cristosul” Catolicilor papistaşi nu este Hristosul cel adevărat, propovăduit de proorocii Vechiului Testament, Acela văzut şi pipăit de către Apostoli şi mărturisit de către credincioşii Săi, Acela care Se află în Biserica drept-măritoare prin Sfintele Sale Taine. Lucrul acesta poate fi lămurit foarte uşor, dacă ne gîndim numai că reaua-„teologie” („vedere a lui Dumnezeu”) a zişilor „Catolici” (ca şi a Iudeilor necredincioşi) spune că nu Dumnezeu-Cuvîntul S-a arătat şi a vorbit – aşa-zicînd, faţă către faţă – cu Moisi (în chip de nor, de rug nears, de foc şi fum, de stîlp de foc) şi cu ceilalţi prooroci, ci un înger pe care Dumnezeu-Tatăl l-a zidit anume pentru aceste lucruri, iar apoi l-a nimicit. Aşa zice Avgustin al Ipponiei şi după el toată reaua-teologie catolică (în frunte cu Toma din Aquino).
[4]. Şi toate acestea se cuprindeau pe scurt în strigătul: „Jos comunismul!” Căci unul din cele mai însemnate scopuri ale comunismului a fost tocmai ca, îngrădind patimile cu sila, să trezească dorinţa de a păcătui.
[5]. „Bubaline – specie de vite cornute, înrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele în formă de semilună, cu părul negru” (după DEX). Nu cred să fi văzut cîndva vreo bubalină, doar dacă n-o fi vorba despre bivoli.
[6]. Nici nu vă puteţi închipui pînă unde merge grija Europei pentru sănătatea noastră. Să citim cîteva din „alertele primite din partea Comisiei Europene la care a participat ANSVSA în ultimul an, [care] sînt următoarele:
– Notificare alertă 2004.CCO – prezenţa de viermi (corpuri străine) şi insecte în nuci provenite din Romînia
– Notificare alertă 2005.135 – migrarea plumbului din farfurii de ceramică provenite din Romînia via Franţa (18.03.2005)
– Notificarea alertă 2005.408 – migrarea de amine primare aromatice din linguri de plastic (nylon) din Cehia via Italia (07.07.2005).
Alerta privind lingurile de plastic a fost discutată şi în cadrul Comisiei Interministeriale pentru Securitatea produselor.” Cineva ar putea zice că nu e treaba nimănui unde şi cînd migrează plumbul din farfurii, libertatea de mişcare fiind un drept cîştigat. În ce priveşte lingurile de plastic, s-ar zice că lucrurile se pot aranja uşor: să nu se mai facă şi să fie înlocuite cu unele de lemn, tot de unică folosinţă. Dar e mai bine, pentru sănătatea noastră mintală, să nu mai zicem nimic.
[7]. Nu se spune ce se întîmplă dacă omul nu are bani (şi nu are!) să plătească amenda. Se poate bănui că milioanele de lei se preschimbă în zile de puşcărie.
[8]. Tăierea nu este ucidere, precum se vede, dar poate să fie însoţită şi de ucidere!
[9]. În lege nu ni se spune care sînt „condiţiile sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul tăierii şi/sau uciderii” şi acele „alte metode de ucidere decît cele autorizate”, dar aflăm din regulamente. De pildă, porcul nu mai poate fi înjunghiat, ci electrocutat sau gazat, ca să nu sufere „traume psihice”. Aici, trebuie să zicem cîteva cuvinte. Lăsînd de o parte faptul că electrocutarea şi gazarea sînt metode de ucidere cu mult mai crude decît înjunghierea (ceea ce s-a dovedit în statele americane care le folosesc pentru executarea pedepselor capitale), faptul că sîngele nu e lăsat să se scurgă din trupul animalului calcă una din acele legi ale Vechiului Testament care este încă în putere, şi anume: „Numai carne cu sîngele ei, în care e viaţa ei, să nu mîncaţi!” (Facerea 9:4).
[10]. Chiar aşa se numeşte una din legile noastre noi: Legea calului nr. 389/2005, publicată în Monitorul Oficial al Romîniei, Partea I, nr.9, din 5 ianuarie 2006.
[11]. Fiindcă, după lege, noi doar îl avem „în custodie”, măcar că ştim prea-bine că l-am cumpărat cu banii noştri, ceea ce ne face să credem, greşit, că sîntem stăpîni ai lui.
[12]. Căci se zice la botez: „Te lepezi de Satana? Mă lepăd de Satana! Şi de toate ale lui şi de lucrările lui? Şi de toate ale lui şi de lucrările lui!” Iar apoi – prin Sfînta Taină a afundării de trei ori în apă, care închipuie moartea cea de trei zile a Dumnezeu-Omului Hristos; şi prin Sfînta Taină a Mirungerii, care este pecetea Duhului Sfînt „“ omul este scos de sub stăpînirea Satanei, în care ne-a adus strămoşul Adam cînd a trecut de bună voie sub ascultarea aceluia.
[13]. Care nu sînt cu adevărat bani, ci bilete şi monezi de bancă. Banii adevăraţi au valoare intrinsecă, fiind făcuţi dintr-un material preţios: aur, argint, bronz. De la o vreme însă, metalele preţioase stau în bănci (şi în alte locuri tainice), şi ne folosim de ele prin mijlocirea hîrtiilor tipărite şi a unor monede simbolice. Născocirea biletelor de bancă a fost un mare pas către desfiinţarea banilor şi către „modernizarea lumii”. Nu e loc să vorbim despre aceasta aici, dar putem să ne gîndim numai la faptul că doar prin desfiinţarea banilor cu valoare intrinsecă s-au putut face revoluţiile şi războaiele din ultimele două sute şi ceva de ani. Adică prin folosirea bonurilor de bancă fără acoperire, deci fără valoare.